Eroarea lui Putin comisă în Ucraina prin invadarea Crimeii este una de genul care duce la catastrofă, consideră David Ignatius, scriitor şi colaborator la Washington Post. Cancelarul german, Angela Merkel, i-a reproşat lui Putin ieri că referendumul pe care îl susţine în Crimeea pentru anexarea la Rusia este ilegal.
David Ignatius aminteşte că Napoleon avertizase într-o bătălie din 1805: „Când un duşman face o mişcare greşită, trebuie să avem grijă să nu îl întrerupem”. Adică, „nu vă întrerupeţi duşmanul când face o greşeală”. Oricare ar fi formularea exactă, avertismentul este un util punct de plecare pentru reflexia asupra situaţiei din Ucraina. Vladimir Putin a făcut o eroare invadând Crimeea, escaladând în acest fel criza ucraineană ce trena de câteva luni. Mişcarea lui Putin în Crimeea a apărut în primăvară printr-o eroare de judecată mai profundă asupra reversibilităţii procesului care a dus la implozia URSS în 1991. Continuarea de către Rusia a acestei strategii revanşarde poate duce la grave tulburări.Nostalgia liderului rus pentru trecut a fost etalată la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. Putin priveşte căderea ex-URSS ca pe o „tragică eroare” şi JO au reflectat viziunea sa privind revenirea în plan mondial a unei Rusii forte. Această atitudine l-a condus pe Putin spre ceea ce secretarul de stat american, John Kerry, a descris ca un act de agresiune şi o „violare a obligaţiilor internaţionale”. Kerry i-a cerut lui Putin să „anuleze acest act de invazie”, dar se dovedeşte că este puţin probabil ca liderul rus să urmeze sfatul. Eroarea sa la Sevastopol poate duce la altele, însă sperăm ca Putin să evite acţiuni imprudente. Dar, cu cât Putin caută să afirme forţa Rusiei, cu atât îşi etalează slăbiciunea. Marele subiect din week-end nu era un atac criminal al lui Putin asupra Crimeii, ci dacă Obama a încurajat aşa ceva fiind insuficient de dur. Au existat numeroase critici privind politica externă a preşedintelui american, în special în Siria, dar ideea că atacul lui Putin în Crimeea ar fi într-un fel greşeala SUA este perversă. Luni de zile, Administraţia Obama a atenţionat UE să ia în serios criza din Ucraina. Rapoarte americane relevau că Putin era îngrijorat şi nerăbdător cu preşedintele pro-rus al Ucrainei, Ianukovici, şi îi cerea reprimarea protestelor din Piaţa Maidan din Kiev. Dezgustul lui Putin faţă de Ianukovici a fost evident după ce acesta a fugit din capitală.
Citeşte şi: Oligarhii, posibila armă anti-Putin
Putin este tot mai nemulţumit că centrul de gravitate al ex-URSS s-a mutat spre vest. Foştii sateliţi sovietici ca Polonia şi Republica Cehă sunt membri prosperi ai UE. Ţările care constituiau altădată Iugoslavia au supravieţuit rupturii sângeroase şi majoritatea au ieşit ca democraţii puternice. Ucraina avea în vedere şi ea o asociere cu UE în noiembrie trecut, când Ianukovici a suspendat brusc negocierile cu Bruxellesul şi a acceptat de la Putin echivalentul unei mite de 15 miliarde dolari în schimbul rămânerii în tabăra Rusiei. Pentru zecile de mii de ucraineni curajoşi care au protestat înfruntând frigul şi brutalitatea forţelor de represiune, amintirea lui Ianukovici la Moscova semăna cu o tentativă de întoarcere a istoriei. Ocazia pentru Putin de a afirma viziunea sa atavică de restauraţie. Din an în an, sistemul politic rus devine din ce în ce unul al despotismului oriental corupt. Aşa cum explica fostul consilier pentru securitate naţională Zbigniew Brzezinski într-o carte în 2008, „dacă Ucraina se deplasează spre vest, adică spre Uniunea Europeană, şi eventual spre NATO, probabilitatea ca Rusia să se deplaseze spre Europa este mult mai mare. Ruşii vor sfârşi prin a spune: «Viitorul nostru va fi mult mai sigur, controlul nostru asupra teritoriilor din Extremul Orient mai asigurat». Va fi ca un fel de comunitate atlantică, ce s-ar întinde de la Lisabona la Vladivostok”.
Rusia lui Putin poate face, desigur, mai multe erori. Am putea vedea o serie de greşeli în cascadă care ar aduce mai multe trupe ruseşti în profunzimea Ucrainei şi ar deschide calea unui război civil. Sunt genul de erori de calcul care ar duce spre consecinţe catastrofice şi Obama ar fi înţelept să caute să descurajeze agresiunea rusă fără să precizeze clar la ce scară ar putea ajunge SUA în escaladarea situaţiei. Iar SUA şi Europa trebuie să fie de acord că este vorba de o acţiune a lui Putin de violare a ordinii internaţionale. Erorile Rusiei trebuie întrerupte, dar până în prezent Putin continuă să facă alegeri proaste.
Kissinger – Anexarea Crimeii încalcă ordinea mondială
Henry A. Kissinger, secretar de stat american între 1973-1977, arată că dezbaterea publică asupra Ucrainei este un subiect de confruntare. Dar ştim încotro mergem? În viaţa mea, am văzut patru războaie începute cu entuziasm şi susţinerea populaţiei, în timp ce noi nu ştiam cum să le punem capăt şi din trei ne-am retras unilateral. Testul politicii este de a şti cum se termină războaiele, nu cum încep. Recent, problema ucraineană este pusă ca o dovadă de forţă – dacă Ucraina se alătură Estului sau Vestului. Dar dacă Ucraina supravieţuieşte şi prosperă, nu trebuie să devină avanpostul uneia dintre părţi sau al celeilalte, ci ar trebui să funcţioneze ca o punte între ele. Rusia trebuie să accepte că încercarea de a forţa Ucraina să devină un stat satelit şi astfel să deplaseze din nou frontierele Rusiei va condamna Moscova să repete istoria sa de cicluri de auto-regizor de presiuni reciproce cu Europa şi Statele Unite.
Occidentul trebuie să înţeleagă că, pentru Rusia, Ucraina nu poate fi niciodată un simplu stat extern. Istoria Rusiei a început în ceea ce se numea Kiev-Rus. Religia care s-a propagat în Rusia a început de acolo. Ucraina a făcut parte din Rusia timp de secole şi istoria lor a fost interconectată. Unele din bătăliile cele mai importante pentru libertatea Rusiei au avut loc pe solul ucrainean. Flota de la Marea Neagră – mijlocul Rusiei de a proiecta puterea sa în Mediterana – este staţionată în portul Sevastopol, în Crimeea. Şi chiar disidenţi celebri ca Alexandre Soljeniţin şi Iosif Brodski au insistat că Ucraina făcea parte integrantă din istoria rusă şi, practic, din Rusia.
Uniunea Europeană trebuie să recunoască faptul că lentoarea sa birocratică şi subordonarea elementului strategic de politica internă în negocierea relaţiei Ucrainei cu Europa au contribuit la transformarea unei negocieri într-o criză. Politica externă este arta de a stabili priorităţile.
Reconciliere
Ucrainenii sunt elementul decisiv. Ei trăiesc într-o ţară cu istorie complexă şi o componenţă poliglotă. Partea occidentală a fost încorporată în Uniunea Sovietică în 1939, când Stalin şi Hitler au împărţit prada. Crimeea, unde 60% din populaţie este rusofonă, a devenit o parte a Ucrainei în 1954, când Nikita Hruşciov, ucrainean prin naştere, a atribu-
it-o în cadrul celebrării a 300 de ani de la încheierea unui acord al Rusiei cu cazacii. Vestul este majoritar catolic, Estul este majoritar ortodox rus. Occidentul vorbeşte ucraineana, Estul vorbeşte mai ales rusa. Orice tentativă ca o parte a Ucrainei să o domine pe cealaltă ar duce în final la un război civil sau la rupere. Tratarea Ucrainei în cadrul unei confruntări Est-Vest ar însemna sabordarea timp de decenii a perspectivei de a aduce Rusia şi Occidentul – în particular Rusia şi Europa – într-un sistem de cooperare internaţională.
Ucraina este independentă de doar 23 de ani. Fără nici o surpriză, liderii ei nu au învăţat arta compromisului, mai ales din perspectiva istorică. În politica post-independenţă, Ucraina a demonstrat clar că rădăcina problemei rezidă în eforturile depuse de liderii politici ucraineni de a-şi impune voinţa asupra părţilor recalcitrante din ţară, întâi de o facţiune, apoi de către alta. Este chiar esenţa conflictului dintre Viktor Ianukovici şi rivalul său politic, Iulia Timoşenko. Ei reprezintă cele două tabere ale Ucrainei şi nu sunt dispuşi să împartă puterea. O politică înţeleaptă a SUA faţă de Ucraina va căuta un mijloc de a determina cele două părţi ale ţării să coopereze una cu alta. Trebuie să căutăm reconcilierea, şi nu dominaţia uneia dintre tabere. Rusia şi Occidentul, şi mai puţin facţiunile din Ucraina, nu au acţionat după acest principiu. Fiecare a agravat situaţia. Rusia nu va fi în măsură să impună o soluţie militară fără să se izoleze la un moment dat, frontierele sale fiind deja precare. Pentru Occident, diabolizarea lui Putin nu este o politică, este un alibi pentru absenţa uneia.
Putin va trebui să realizeze că, oricare ar fi reproşurile sale, o politică de impunere militară va produce un nou război rece. De partea lor, SUA trebuie să evite să trateze Rusia ca aberantă. Liderii tuturor părţilor nu trebuie să ajungă la o concurenţă. Kissinger propune în continuare o soluţie compatibilă cu valorile şi interesele de securitate ale fiecărei părţi: Ucraina va trebui să aleagă liber asocierile sale economice şi politice, inclusiv în Europa, dar nu va trebui să adere la NATO, o poziţie pe care am avut-o acum şapte ani.
Ucraina trebuie să fie liberă să îşi formeze un guvern compatibil cu voinţa exprimată de locuitorii ei. Liderii ucraineni vor opta atunci pentru o politică de reconciliere între diferitele părţi ale ţării. În plan internaţional, vor trebui să adopte o atitudine comparabilă cu cea a Finlandei. Această naţiune nu lasă nici un dubiu asupra independenţei sale şi cooperează cu Occidentul în majoritatea domeniilor, dar evită cu grijă ostilitatea instituţională faţă de Rusia.
Este incompatibil cu regulile ordinii mondiale actuale ca Rusia să anexeze Crimeea, dar ar fi posibil să pună relaţia Crimeii cu Rusia pe o bază mai puţin şi în acest scop Rusia trebuie să recunoască suveranitatea Ucrainei asupra Crimeii. Ucraina trebuie să întărească autonomia Crimeii în alegeri ţinute în prezenţa observatorilor internaţionali. Procesul va cuprinde eliminarea ambiguităţilor asupra statutului Flotei Mării Negre de la Sevastopol.
Este vorba de principii, şi nu de sfaturi. Persoanele familiarizate cu regiunea ştiu că nu toate sunt acceptate de părţile implicate. Dacă nu va fi găsită o soluţie bazată pe aceste elemente sau pe unele comparabile, se va accelera deriva spre confruntare.
Marea eroare a lui Putin
Fred Hiatt, editor la Washington Post, subliniază argumentul popular că preşedintele rus, Vladimir Putin, a făcut o mare eroare. După violarea suveranităţii ucrainene de către Putin, Ucraina este mai decisă să privească spre Vest şi să prospere. Rusia va fi din ce în ce mai izolată şi economia va avea de suferit, iar Moscova va fi acuzată de responsabilitate în ce priveşte Crimeea. Este o teorie asiguratorie, dar poate deveni uşor o scuză pentru evitarea deciziilor dificile. Dacă Putin este pe cale să piardă, de ce să mergem spre pedepse financiare, obligând Occidentul să impună sancţiuni care „muşcă”?
Este adevărat că ruşilor le-ar fi mai bine în timp dacă Ucraina – şi Rusia – s-ar integra economic în Europa. Ruşilor
le-ar fi mai bine dacă Kremlinul ar înceta să încerce controlarea vecinilor şi să accepte că Occidentul consideră că în ultimul sfert de secol geopolitica nu mai este o miză. Numai că bunăstarea poporului rus nu este preocuparea principală a lui Putin. Nu este nici recuperarea măreţiei Rusiei sau restaurarea imperiului sovietic, despre care vorbeşte mult şi fără îndoială le consideră de dorit.
Primele scopuri ale lui Putin sunt rămânerea la putere, păstrarea accesului la bogăţiile Rusiei pentru sine şi anturajul său şi zdrobirea puseelor democratice în Rusia, care eventual ar putea forţa o reglare de conturi. El este un lider accidental, un fost agent KGB protejat de Boris Elţin la apusul preşedinţiei sale slăbite. Acum, asemenea unui boss al mafiei, el nu poate avea în vedere retragerea. Este o regulă, altfel urmează înlăturarea sa.
Nu se ştie cum se va soluţiona criza din Ucraina, dar Hiatt are în vedere un scenariu. Crimeea ar deveni protectorat de facto al Rusiei. Liderii occidentali ar recunoaşte că Putin nu poate, pentru moment, să îşi extindă incursiunea şi regretă faptul împlinit, dar fac prea puţin pentru inversarea tendinţei. Unii înalţi funcţionari ruşi sunt privaţi de vize de intrare în SUA, câteva reuniuni sunt anulate. În şase luni sau un an, aceste sancţiuni sunt uitate şi Occidentul acceptă revenirea lui Putin în afaceri comune, ca de obicei.
În acelaşi timp, din punctul lui de vedere, Putin va câştiga multe. Va reaminti NATO că extinderea garanţiilor de securitate pentru fostele ţări sovietice şi membre ale Pactului de la Varşovia nu este un joc. Occidentul s-ar putea bate pentru Georgia sau Republica Moldova, dar nu vrea să se bată cu Rusia.
Se va dezmembra o a treia republică ex-sovietică (după Moldova şi Georgia) care va deveni parţial sub controlul Moscovei. Se va lansa un avertisment pentru ţările vecine, mai mici şi mai slabe decât Ucraina, cum ar fi Armenia şi Belarus. Dacă Putin nu poate continua cu o invazie reală, care ar fi probabilitatea de a manipula în secret alegerile viitoare din Ucraina? În interior, utilizând media pe care a subjugat-o pentru a o folosi pentru propaganda statului, Putin a întărit mesajul că orice persoană care se exprimă în favoarea democraţiei este omul CIA sau un agitator fascist, ori ambele. Nu se poate presupune că în ce priveşte Crimeea Putin şi-ar face probleme privind respectarea normelor internaţionale. Vezi Georgia sau Transnistria. Acest scenariu nu este inevitabil. Pe de o parte, Putin ar putea merge mai departe, mai repede, căutând destabilizarea noului guvern al Ucrainei prin rebeliuni „spontane” în estul ţării. Pe de altă parte, este posibil ca acţiunile lui în Ucraina să grăbească în Rusia ziua în care supuşii săi să considere insuportabil regimul lui. Acţiunile lui au fost cele care au împins ucrainenii spre Europa şi au determinat Europa să acorde Ucrainei un ajutor mai substanţial decât prevăzuse în urmă cu câteva săptămâni.
Scrisoare către Putin: „Favorizaţi separatismul“
Într-o scrisoare deschisă adresată lui Vladimir Putin, evrei din Ucraina îl acuză pe preşedintele rus că aţâţă ameninţarea naţionalismului şi antisemitismului pentru a-şi legitimiza intervenţia sa în Ucraina. „Istoric, evreii din Ucraina sunt majoritar rusofoni. Astfel, opinia noastră asupra a ceea ce se petrece în prezent cântăreşte la fel de greu ca şi cea a consilierilor dvs”. Aşa începe scrisoarea deschisă semnată de mai multe personalităţi care îl somează pe liderul de la Kremlin să retragă militarii ruşi din Crimeea. Proveniţi din medii universitare, ştiinţifice, artistice sau de afaceri, cosemnatarii demontează ideea avansată de Moscova potrivit căreia mişcarea care a antrenat căderea ex-preşedintelui Ianukovici ar fi fost teleghidată de „fascişti” „Certitudinile pe care le-aţi exprimat în conferinţă de presă privind ascensiunea antisemitismului în Ucraina nu se bazează pe nici un fapt. Probabil aţi confundat Ucraina cu Rusia, unde mai multe organizaţii evreieşti au constatat o creştere a antisemitismului”.
Conştienţi că grupări naţionaliste şi xenofobe au luat parte la protestele din Piaţa Maidan, semnatarii subliniază că noile autorităţi de la Kiev, asemenea societăţii civile, se străduiesc să rămână vigilente faţă de mişcările extremiste, „contrar Rusiei, unde neonaziştii sunt susţinuţi de serviciile dvs. de securitate”. Şi mai direct, autorii scrisorii îl acuză pe omul forte de la Kremlin că se află la originea instabilităţii care cucereşte astăzi Ucraina. „Politica voastră favorizează separatismul şi presiunea pe care o exercitaţi asupra Ucrainei ameninţă comunitatea evreiască şi întreg poporul, inclusiv cel din sud-est şi din Crimeea”. În încheiere se arată: „Vladimir Vladimirovici, vă suntem recunoscători pentru importanţa pe care o acordaţi drepturilor minorităţilor din Ucraina, dar nu dorim ca «apărarea» noastră legitimă să ducă la implozia Ucrainei sau la anexarea unei părţi a teritoriului nostru. Vă cerem să încetaţi orice ingerinţă în afacerile noastre, să vă rechemaţi trupele şi să încetaţi incitarea la separatism”.
