31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialO britanică ce a adresat un discurs îndrăzneţ protestatarilor, impresionată de reacţia...

O britanică ce a adresat un discurs îndrăzneţ protestatarilor, impresionată de reacţia românilor

Pauline Pearce, supranumită Lady P şi al cărei discurs adresat protestatarilor britanici a făcut senzaţie pe Internet, s-a declarat impresionată de empatia de care au dat dovadă persoane inclusiv din România şi Turcia, relatează The Sun, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

În discursul său adresat protestatarilor în faţa unui zid acoperit cu graffiti şi surprins de camerele de televiziune, femeia în vârstă de 45 de ani le-a cerut acestora, într-un limbaj colocvial, să nu mai ardă „magazinele oamenilor pentru care aceştia au muncit din greu”.

„Îmi este ruşine că sunt din Hackney pentru că nu ne strângem cu toţii şi nu luptăm pentru o cauză”, a declarat ea în discursul său impresionant difuzat pe Twitter şi vizionat de peste un milion de ori.

Noaptea trecută, Pauline, fostă cântăreaţă de jazz şi DJ la postul de radio al comunităţii care a militat împotriva armelor şi cuţitelor, a declarat pentru The Sun că a fost furioasă pentru că ştie „cum este să economiseşti bani”. „Era o maşină care ardea în faţa unui magazin ce avea deasupra un apartament. De unde ştiau că nu este un copil înăutru?”, s-a indignat ea.

„Am trăit sentimente contradictorii azi noapte”, a declarat Pauline. „Au fost lucruri care m-au înfuriat şi îngrijorat şi lucruri pe care le consider mărinimoase şi sensibile. Au fost, negri, albi, toţi împreună – unele persoane erau din România, Turcia – oamenii erau uniţi. De toate vârstele şi culorile amestecându-se şi alăturându-se pentru o cauză”, a declarat ea.

Cele mai citite

Cheltuielile pentru protecția socială au atins un nivel record. Pensiile și sănătatea au absorbit cea mai mare parte a fondurilor

Aceste cheltuieli, care includ și costurile administrative ale sistemelor de protecție socială, au reprezentat 18,5% din Produsul Intern Brut în 2024Potrivit datelor publicate miercuri...

Șoc la Iași! Gabriela Ruse părăsește competiția încă din primul tur

Gabriela Ruse a fost eliminată în primul tur al turneului WTA 250 de la Iași, după ce a fost învinsă în două seturi de...

Șoc în Ungaria! Campioana cu doi români titulari a fost eliminată din Liga Campionilor

Gyor a părăsit surprinzător Liga Campionilor încă din primul tur preliminar, după ce a fost eliminată de Vikingur Reykjavik.Campioana Ungariei, Gyor, a fost eliminată...
Ultima oră
Pe aceeași temă