5.2 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialOfensiva ortodoxistă a lui Putin spre Vest

Ofensiva ortodoxistă a lui Putin spre Vest

Un eveniment care a trecut aproape neobservat în presa occidentală a fost reprezentat de ceremoniile de celebrare a 1.025 de ani de la creştinarea ruşilor de către cneazul Vladimir al Kievului. Patru preşedinţi, în frunte cu Vladimir Putin, inclusiv Nicolae Timofti, mulţi capi ai bisericilor ortodoxe, în frunte cu Kiril al Moscovei, dar nu şi Patriarhul Daniel, au exprimat, pe diferite tonuri, „unitatea spirituală“ a popoarelor răsăritene.

Pentru Putin, care a venit şi cu propuneri concrete, miza o constituie subminarea Parteneriatului Estic şi refacerea sferei de influenţă a Rusiei în estul Europei.

Ruşii au obiceiul, moştenit de la comunişti, să dea greutate şi semnificaţie istorică unui gest politic contemporan, asociindu-l cu evenimente istorice petrecute mai mult sau mai puţin în acelaşi interval de timp. De exemplu, când Traian Băsescu s-a dus la Chişinău, comuniştii lui Voronin au descoperit că vizita are loc în aceeaşi zi în care mareşalul Ion Antonescu a făcut o vizită la Bălţi.

Kremlinul a făcut săptămâna trecută ceva similar, dar, evident, la scară mult mai mare, şi a inventat ce a de-a 1.025-a aniversare a creştinării Rusiei Kievene sub cneazul Vladimir. Ai zice că după 1000 de ani de creştinism nu mai e chiar aşa o noutate şi nu te-apuci să sărbătoreşti la fiecare 25 de ani, dar nu pentru Kremlin. Ruşii nu au scutit nici un efort. Au adus fragmente din crucea Sfântului Andrei de la Patras, au organizat un tren special de la Moscova la Kiev şi au invitat cât mai mulţi şefi ai bisericilor ortodoxe să li se alăture, în frunte, desigur, cu patriarhul Kiril al Moscovei.

În cadrul ceremoniilor, atât Putin, care, ca fost agent şi şef KGB, nu a uitat să amintească de creşti­na­rea sa în secret la Leningrad, cât şi Kiril, au subliniat în nenumărate rânduri aceeaşi ”unitate spirituală şi istorică” dintre Rusia, Ucraina, Belarus şi popoarele slave şi răsăritene. Nu a trebuit mai mult pentru ca prelaţii Bisericii Ucrainene (subordonată Moscovei) să-l evoce pe ”cneazul” Vladimir Putin şi ”a doua creştinare” a Rusiei. Pentru actualul ”Vladimir”, 25 de ani înseamnă foarte mult.

Potrivit lui Marcel H. Van Herpen, directorul think-tank-ului olandez Cicero Foundation şi autor al unei recente cărţi despre ”Putinism”, Uniunea Eurasiatică, program lansat de Putin în 2011, este un proiect neoimperial care are drept prim scop readucerea Ucrainei pe orbita Moscovei, după care să continue cu Moldova, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Cipru, unde, recent, au apărut informaţii că ruşii ar dori atât o bază navală, în compensaţie pentru pierderea bazei din portul sirian Tartus, cât şi una aeriană. Atât patriarhul Serbiei, cât şi cei ai Bulgariei şi Ciprului au participat sâmbătă la ceremoniile de la Kiev. Potrivit lui Van Herpen, Putin ţinteşte ”părţile moi”, ortodoxe, ale Uniunii Europene, pentru a-şi avansa propria agendă geopolitică. Faptul că la Kiev s-a aflat preşedintele sârb, Tomislav Nikolici, un fidel al alianţei cu Moscova, este semnificativ, dar şi demn de interes pentru România, care ar deveni avanpostul cel mai avansat al NATO.

Putin, om pragmatic, nu a venit numai cu un discurs ideologic, ci şi cu propuneri economice concrete pentru preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici.

Putin i-a cerut, mai mult sau mai puţin deschis, lui Ianukovici să renunţe la semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie, şi i-a promis, în schimb, reducerea preţului la gaze, accesul privilegiat al produselor ucrainene pe piaţa rusească – neuitând să amintească faptul că în primul trimestru al acestui an volumul schimburilor dintre cele două ţări a scăzut cu 18%, ceea ce, cu siguranţă, îi înfurie pe oligarhii ucraineni care îl susţin pe Ianukovici – şi, potrivit lui Edward Lucas, editorul secţiunii internaţionale a pulbicaţiei The Economist -, i-a promis chiar şi 10 miliarde de dolari, deşi aceasta fost făcută cu aproximativ o lună în urmă.

Potrivit Kommersant, discuţiile dintre cei doi au fost reci, pentru că Putin, deşi cu o jumătate de metru mai scund decât Ianukovici l-a făcut pe acesta să pară un pigmeu politic. Pe de o parte, l-a surclasat pe scena religoasă şi ideologică, iar pe de alta, l-a umilit pe scena integrării europene. Tactica lui Putin – să sublinieze că Ucraina aparţine ”spaţiului spiritual răsăritean”, prin care Moscova să străduieşte din răsputeri de multă vreme să descrie sfera sa de interese -, este, din punctul de vedere al lui Lucas, mai atractivă pentru marea majoritate a ucrainenilor, care primesc avantaje legate de locurile de muncă, educaţie şi comerţ în Rusia decât ideea abstractă a asocierii la Uniunea Europeană, care vine cu promisiuni, dar şi cu ani lungi de negocieri şi frustrări.

De cealaltă parte, afirmă Lucas, majoritatea regimurilor din ţările Parteneriatului Estic este reprezentată de ”oameni care vor să se îmbogăţească sau să se îmbogăţească şi mai mult, nu să se supună regulilor europene” de transparenţă şi combatere a corupţiei.

Articolul său despre Parteneriatul Estic se referă la o paralelă pe care o face între secera şi ciocanul comuniste şi ceea ce el numeşte ”ciocanul şi cheia” şi poartă titlul ”Screwed up”, al cărui joc de cuvinte nu poate fi surprins, din păcate, în română. Ideea e că Parteneriatul Estic nu are mari şanse să funcţioneze (cu excepţia Moldovei) iar regimul de la Kiev  – şi aici e ironia lui Putin şi frustrarea lui Ianukovici, are şanse minime – , mai ales că Germania a impus drept pre­con­diţie a semnării acordului de asociere, eliberarea Iuliei Tymoshenko, ceea ce Ianukovici nu poate face fără să-şi dinamiteze singur scaunul. Totul în numele unităţii ortodoxe, desigur.

Tentaţia ortodoxismului

Cu toate acestea, ideologia pan-ortodoxismului este cea mai puternică armă ideologică aflată la dispoziţia Kremlinului, după cea comunistă. În Serbia, ţară care a rezistat lui Stalin, această ideologie a făcut prăpăd după 1990. Bulgaria a fost, oarecum, apropiată, iar în România s-a încercat, în mod oficial, şi se mai încearcă şi acum prin organe de propagandă precum ”Vocea Rusiei” dar şi prin ”organe” private să se impună aceeaşi ideologie fără temei că Ortodoxia n-ar fi compatibilă cu valorile occidentale şi că ţările din Estul Europei nu şi-ar avea, de fapt, locul în rândurile democraţiilor occidentale, ci în acela al unei virtuale Uniuni Eurasiatice. O Uniune care nu există dar căreia, în mod straniu, mensualul ”Russia in Global Affairs”, echivalentul rusesc al Foreign Affairs, i-a consacrat mai multe articole semnate se personalităţi de prim rang în ultimul său număr.

Această ideologie este mai insidioasă decât pare pentru că face apel la resentimentele unei bune părţi a populaţiilor din Estul Europei faţă de Occident şi se bucură de susţinerea unei părţi impotante a clerului. Biserica Ortodoxă Română se află în conflict cu Biserica Rusă pentru că Mitropolia Chişinăului şi Moldovei, subordonată Moscovei şi lui Kiril, percepe drept o ameninţare Mitropolia Basarabiei încurajată şi susţinută de Biserica Română şi de Patriarhul Daniel. Faptul că nici Patriarhul României, nici cel al Constantinopolului nu au fost la Kiev este semnificativ pentru raporturile dinăuntrul Ortodoxiei, dar nu şi pentru Moscova. Şi cu toate acestea, o parte importantă a clerului nostru se simte mai aproape de Moscova decât de Bucureşti din punct de vedere ideologic.

”Unitatea Ortodoxiei” este o dispută geopolitică, dar, în mod straniu, mulţi clerici români ”naţiona­lişti” nu acceptă poziţia Bisericii, ci sunt mai înclinaţi să susţină pan-ortodoxismul şi panslavismul rusesc. Cum scria Andrei Pleşu, ”îl suspectează pe Daniel că e vândut papistaşilor”.

Cum e cu ortodoxia, Orientul şi Occidentul

Ideea că ortodoxia şi valorile occidentale nu fac casă comună este de multă vreme o constantă a cercurilor antioccidentale româneşti. L-am întrebat, aşadar pe unul dintre puţinii politicieni educaţi în teologie şi care a avut de-a face cu noul mesianism rus, în calitate de ministru de Externe, Teodor Baconschi: ”Am văzut cu toţii că Rusia post-comunistă încearcă să recupereze ortodoxia ca liant al unui nou panslavism imperial. Acest discurs al ”unităţii spirituale” a luat locul ”solidarităţii frăţeşti”, realizate cu tancul pe vremea pactului de la Varşovia, numai că succesul metodei e foarte limitat.

Pe de o parte, imperiul rus a intrat în modernitate prin politica secularistă a lui Petru cel Mare şi a urmaşilor săi. Pe de altă parte, tot ce a dat mai fertil ortodoxia rusă a secolului trecut s-a produs împotriva URSS şi pe terenul exilului anti-comunist.

Altfel spus, ortodoxia nu poate fi transformată într-o ideologie federatoare nici în raport cu istoria Rusiei, nici în relaţie cu democraţia de tip european. Chiar dacă Eltsin şi mai cu seamă Putin sau Medvedev au cântat partitura aceasta, ba pe lângă Serbia, ba pe lângă Ucraina sau Bulgaria, nimeni nu s-a lăsat păcălit. În plus, proiectul putinian al Uniunii Eurasiatice va avea, vrând nevrând, o dominantă musulmană moderată. Ce loc şi-ar putea găsi tradiţia Bizanţului la Taşkent, Baku sau Astana?”.

La rândul, său, preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, un alt politician român cu studii teologice, ne-a declarat că ”Ortodoxia e universală şi, prin definiţie, depăşeşte orice graniţă geografică sau culturală. Există o perfectă compatibilitate între capitalism, adică libertate economică, şi curăţia inimii.” ”E o eroare teologică să anexăm Ortodoxia unui proiect politic autoritarist, anti-liberal şi anti-modern”, conchide Neamţu.

Ce căuta Timofti în Ucraina?

Un clişeu vechi spune că ruşii joacă şah în politica externă, adică gândesc întotdeauna strategic, cu câţiva paşi înainte. Ceea ce, în cazul Ucrainei, pare să fie plauzibil. Dar ce a căutat preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, în Ucraina, în condiţiile în care este mai mult decât conştient de conflictul dintre Biserica Română şi cea Rusă? Potrivit unor comentatori, ar fi vorba despre o anumită ”duplicitate” tradiţională a autorităţilor de la Chişinău în relaţiile cu Rusia şi Uniunea Europeană, pe care analistul Dan Dungaciu o numeşte ”europenismul moldovenist”.

Numai că acum nu prea mai e timp de duplicităţi şi ”moldovenisme”. Cu tăvălugul rusesc al pan-ortodoxismului în spate, e timpul pentru ”europenism” sau extincţie.

 

Cele mai citite

Ministerul Mediului a alocat un miliard de lei pentru programul Rabla Plus 2024

Ministerul Mediului a alocat un miliard de lei pentru programul Rabla Plus 2024, prin care se oferă subvenții pentru achiziționarea de automobile electrice și...

Ministerul Mediului a alocat un miliard de lei pentru programul Rabla Plus 2024

Ministerul Mediului a alocat un miliard de lei pentru programul Rabla Plus 2024, prin care se oferă subvenții pentru achiziționarea de automobile electrice și...

Ciucă și Ciolacu le prezintă filialelor din București candidatul unic. Cel mai probabil este Cîrstoiu. Se așteaptă reacția Gabrielei Firea

Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, se întâlnesc, marți dimineață, cu liderii filialelor din București ale ambelor partide, pentru a le...
Ultima oră
Pe aceeași temă