Actualitate
 
Opoziţia rusă acuză partidul lui Putin de intenţia de fraudare a alegerilor
26 Noiembrie 2011
Preşedintele partidului Rusia Unită, Vladimir Putin
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
499 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Aproximativ 500 de oameni s-au adunat astăzi într-o piaţă din apropierea Kremlinului, la o manifestaţie organizată de partidul de opoziţie Rusia Dreaptă, ca să protesteze împotriva supremaţiei partidului Rusia Unită, al lui Vladimir Putin, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii formaţiunii - cea mai mică din cele patru partide din Duma de Stat - au acuzat Rusia Unită că se pregăteşte de fraudarea alegerilor din 4 decembrie, şi au chemat la manifestaţii masive în caz de falsificare a rezultatelor.

'Rusia Unită are o cotă puternică de popularitate, de 30%. Însă nu are 60 sau 50%. Prin urmare, dacă va fi creditată cu un astfel de rezultat la alegeri, va fi rezultatul fraudelor', a declarat Gudkov, deputat şi fost ofiţer KGB, chemând forţele de opoziţie divizate să lupte împotriva unui 'inamic comun', Rusia Unită, la alegerile legislative.

Potrivit deputatului, au fost tipărite buletine de vot suplimentare şi, în multe regiuni din Rusia, sunt pregătite autocare pentru a-i transporta pe alegători la birourile de vot.

O a doua manifestaţie 'pentru alegeri corecte' a fost organizată sâmbătă, la Moscova, la apelul unor partide nereprezentate în parlament, şi a reunit în jur de 2.5000 de persoane.

La Sankt-Petersburg, al doilea oraş al ţării, circa 300 de persoane s-au adunat pentru a cere 'alegeri libere şi echitabile'. 'Cota lui Putin este în scădere, acest lucru se vede peste tot, însă dacă vom rămâne acasă pe 4 decembrie, el va câştiga din nou', a declarat unul dintre manifestanţi.

Potrivit celor mai recente sondaje, popularitatea Rusiei Unite este în scădere, comparativ cu precedentul scrutin, din 2007, însă formaţiunea ar urma să obţină majoritatea absolută în Duma de Stat în urma alegerilor din 4 decembrie

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
2 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro
Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară
Recuperatorii de datorii, spaima clienţilor rău-platnici Recuperatorii de datorii, spaima clienţilor rău-platnici
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI