1.2 C
București
luni, 5 ianuarie 2026
AcasăSpecialPonta, după discuţia cu Merkel: Dincolo de tensiunile din 2012, am revenit...

Ponta, după discuţia cu Merkel: Dincolo de tensiunile din 2012, am revenit la un parteneriat

România a revenit la un tip de parteneriat strategic cu Germania, important pentru ambele ţări, dincolo de lucrurile tensionate de anul trecut, a declarat premierul Victor Ponta după întâlnirea avută, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel, conform Mediafax.

„Nu au fost discuţii în detaliu despre evenimente trecute, crize politice, am stabilit că avem un rezultat exprimat democratic pe 9 decembrie, un guvern stabil şi o alianţă care va funcţiona până în 2016. Dincolo de lucrurile tensionate de anul trecut, am revenit la un tip de parteneriat strategic important pentru Roâmnia, dar şi pentru Germania”, a spus Ponta.

El a adăugat că, anul trecut, a fost „un moment mai rău” în relaţiile bilaterale cu Germania, dar că la Berlin a fost tratat ca un prim-ministru al unei ţări importante pentru Germania.

Totodată, cancelarul german, Angela Merkel, s-a interesat despre acordul încheiat în România între preşedinte şi prim-ministru, întrebând dacă documentul conferă în mod clar stabilitate şi creează condiţiile pentru evitarea unei noi crize politice, a spus premierul Ponta, după întâlnirea cu oficialul german.

„Nu m-a întrebat în mod direct (de Băsescu -n.r.), ci doar când am discutat despre acordul între preşedinte şi prim-ministru, dacă avem clar stabilitate şi înţelegerea că vom evita orice fel de nouă criză politică”, a spus Ponta.

El a arătat că Merkel cunoştea foarte bine faptul că a fost încheiat un astfel de acord.

Cele mai citite

CFR Cluj se desparte de Kurt Zouma! Fundașul francez pleacă neplătit după doar patru meciuri jucate în România

L’Equipe anunță că fostul internațional al Franței își va rezilia contractul cu echipa din Gruia și va deveni liber de contract.Venit ca o mare...

AUR propune ca 2026 să fie „Anul Americii în România”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită autorităților române ca anul 2026 să fie declarat oficial „Anul Americii în România”, în contextul aniversării a 250...

Mutări în lanț! Tottenham îl vrea pe Solet, iar Drăgușin ar putea ajunge la Crystal Palace

Situația fundașului român devine tot mai clară, în timp ce Spurs caută un nou apărător înainte de a-l lăsa să plece.Tottenham Hotspur intenționează să-l...
Ultima oră
Pe aceeași temă