Actualitate
 
Premierul turc acuzã Franţa cã a comis un "genocid" în Algeria
23 Decembrie 2011
Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan (Foto: AP)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2360 VIZUALIZARI | COMENTARII  2

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat vineri Franţa că a comis un "genocid" în Algeria, ca reacţie la adoptarea de către Adunarea Naţională franceză a unui proiect de lege care pedepseşte negarea genocidului armean, relatează AFP şi Mediafax.

"Acest vot care a avut loc în Franţa, o Franţă unde trăiesc aproximativ cinci milioane de musulmani, a arătat clar nivelul periculos la care a ajuns rasismul, discriminarea şi islamofobia în Franţa şi în Europa", a declarat primul-ministru turc.

"Se estimează că 15 la sută din populaţia algeriană a fost masacrată de francezi începând din 1945. Este vorba despre un genocid", a mai declarat Erdogan, în cadrul unei conferinţe.

În plus, premierul turc l-a acuzat pe preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, că foloseşte "ura faţă de musulmani şi turci" în scopuri electorale. "Preşedintele francez Sarkozy a început să caute câştiguri electorale utilizând ura faţă de musulmani şi turci", a precizat Erdogan.

"Dacă preşedintele Sarkozy nu ştie că a fost un genocid, el poate să îl întrebe pe tatăl său Pal Sarkozy (...) care a fost legionar în Alegeria în anul 1940", a adăugat acesta, continuând: "Sunt sigur că Pal Sarkozy are multe lucruri de povestit fiului său despre masacrul făcut de francezi în Algeria".

Deputaţii francezi au aprobat, joi,proiectul de lege privind negarea actelor de genocid, inclusiv a genocidului armean din 1915, în pofida ameninţărilor Turciei şi a prezenţei a mii de manifestanţi în faţa Adunării Naţionale. Textul a fost aprobat prin vot deschis cu o largă majoritate a deputaţilor prezenţi în sală.

Proiectul de lege prevede un an de închisoare şi condamnarea la o amendă de 45.000 de euro pentru orice acţiune de negare publică a genocidului recunoscut de lege. Franţa recunoaşte două acte de genocid, cel împotriva evreilor şi cel împotriva armenilor.

Pentru a fi adoptat definitiv, textul trebuie să fie aprobat şi de Senat. Franţa a recunoscut în anul 2001 existenţa genocidului armenilor din perioada 1915-1917.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
5 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. Pall molesit 20:39 | 24 Decembrie
token
De genocidul din Libia nu zice nimic Sorko nici de stramutarea rrrrrrrrrrrromilor de pe malul Senei.
1. asa-i 19:41 | 23 Decembrie
gicu123
Franta recunoaste greselile altora si nu-si recunoaste propriile greseli..... daca acestea ar fi singurele... dar de genocidul din Indochina??
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro
Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară
Recuperatorii de datorii, spaima clienţilor rău-platnici Recuperatorii de datorii, spaima clienţilor rău-platnici
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI