5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialREFERENDUM în Bulgaria pentru construirea unei noi centrale nucleare

REFERENDUM în Bulgaria pentru construirea unei noi centrale nucleare

Bulgarii sunt invitaţi să voteze, duminică, în cadrul unui referendum privind proiectul bulgaro-rus de construire a unei noi centrale nucleare la Belene (nord), proiect abandonat de Guvernul conservator în martie, din cauza costurilor prea mari, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Întrebarea care va fi pusă participanţilor la referendum este: “Sunteţi de acord ca Bulgaria să dezvolte energia nucleară prin construirea unei noi centrale nucleare”? Guvernul conservator al premierului Boiko Borisov, care dispune de o largă majoritate în Parlament, se opune proiectului.

Cu toate acestea, “referendumul va repune proiectul Belene pe agenda Parlamentului”, a apreciat Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialist (fost comunist), care l-a iniţiat strângând peste 540.000 de semnături.

Bulgarii sunt, în mod tradiţional, în favoarea producerii energiei nucleare. Potrivit unui sondaj efectuat de institutul NCIOM, 62,5% dintre bulgari sunt în favoarea energiei nucleare şi 37,5% împotrivă. Dar, conform NCIOM, între 27% şi 37% dintre alegătorii înscrişi în liste vor participa la referendumul de duminică.

Pentru ca referendumul să fie validat, participarea va trebui să fie, teoretic, cel puţin egală celei de la ultimele alegeri legislative din iunie 2009, atunci când 4,35 de milioane de alegători din cei 6,9 de milioane înscrişi în liste s-au prezentat la urne.

Abandonând proiectul Belene, partidul guvernamental GERB s-a angajat să “construiască un reactor nou la centrala de la Kozlodui” şi să “prelungească durata de exploatare” pentru două reactoare existente. Această centrală nucleară dispune de două reactoare de 1.000 de megawaţi fiecare a căror perioadă de exploatare expiră în 2017 şi, respectiv, în 2021.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă