Actualitate
 
REFERENDUM în Bulgaria pentru construirea unei noi centrale nucleare
25 Ianuarie 2013
Foto: BGNES
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
190 VIZUALIZARI | COMENTARII   0
Bulgarii sunt invitaţi să voteze, duminică, în cadrul unui referendum privind proiectul bulgaro-rus de construire a unei noi centrale nucleare la Belene (nord), proiect abandonat de Guvernul conservator în martie, din cauza costurilor prea mari, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Întrebarea care va fi pusă participanţilor la referendum este: "Sunteţi de acord ca Bulgaria să dezvolte energia nucleară prin construirea unei noi centrale nucleare"? Guvernul conservator al premierului Boiko Borisov, care dispune de o largă majoritate în Parlament, se opune proiectului.

Cu toate acestea, "referendumul va repune proiectul Belene pe agenda Parlamentului", a apreciat Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialist (fost comunist), care l-a iniţiat strângând peste 540.000 de semnături.

Bulgarii sunt, în mod tradiţional, în favoarea producerii energiei nucleare. Potrivit unui sondaj efectuat de institutul NCIOM, 62,5% dintre bulgari sunt în favoarea energiei nucleare şi 37,5% împotrivă. Dar, conform NCIOM, între 27% şi 37% dintre alegătorii înscrişi în liste vor participa la referendumul de duminică.

Pentru ca referendumul să fie validat, participarea va trebui să fie, teoretic, cel puţin egală celei de la ultimele alegeri legislative din iunie 2009, atunci când 4,35 de milioane de alegători din cei 6,9 de milioane înscrişi în liste s-au prezentat la urne.

Abandonând proiectul Belene, partidul guvernamental GERB s-a angajat să "construiască un reactor nou la centrala de la Kozlodui" şi să "prelungească durata de exploatare" pentru două reactoare existente. Această centrală nucleară dispune de două reactoare de 1.000 de megawaţi fiecare a căror perioadă de exploatare expiră în 2017 şi, respectiv, în 2021.

Galben: culoarea vedeta a acestui sezon

Galben: culoarea vedeta a acestui sezon

In ceea ce priveste design-ul de interior, culoarea galben este cat se poate de maleabila, in...
Si copii merita o baie a lor

Si copii merita o baie a lor

De exemplu, ganditi-va la dormitoarele master, compuse din camera de dormit, dressing si baie. Ar...
Acesta sunt eu. Tu cine esti?

Acesta sunt eu. Tu cine esti?

Familylab Romania si Casa Editoriala Ponte din Bucuresti au placerea de a anunta aparitia primului...
Incep inscrierile la gradinita pentru anul 2013-2014

Incep inscrierile la gradinita pentru anul 2013-2014

Inscrierea copilului la gradinita pentru anul scolar 2013-2014 va trebui sa se incheie pana pe data...
3 ceaiuri impotriva colicilor

3 ceaiuri impotriva colicilor

Ceaiurile anticolici au fost folosite pentru calmarea colicilor bebelusilor inainte de aparitia...
Quiche cu roşii

Quiche cu roşii

Un antreu rapid şi săţios, de inspiraţie franţuzească, de servit în orice moment al zilei!
VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
2 voturi
Xbox One sau cum să NU promovezi o consolă

Xbox One sau cum să NU promovezi o consolă

Acum câteva zile, Microsoft a anunțat în fine noua sa consolă de jocuri, Xbox One. De ce „One”?...
Pedeapsa lui Dumnezeu după condamnarea lui Becali: cele zece plăgi ale Bucureștiului

Pedeapsa lui Dumnezeu după condamnarea lui Becali:...

Urgia care s-a abătut ieri asupra Bucureștiului sub formă de tunete, fulgere și vijelie nu are...
Cea mai mare descoperire în domeniul ornitologiei din ultimii 140 de ani

Cea mai mare descoperire în domeniul ornitologiei din...

În Amazonia braziliană au fost descoperite 15 specii noi de păsări. Este cea mai mare...
PROGNOZA METEO 24 mai

PROGNOZA METEO 24 mai

Vineri, vremea se ameliorează sub aspectul precipitaţiilor. Vor mai cădea averse la munte şi local...
Ce a avut de câștigat Bahmu din despărțirea de Prigoană

Ce a avut de câștigat Bahmu din despărțirea de...

În cele nouă luni cât a fost despărţită de Silviu Prigoană (50 de ani), Adriana Bahmuţeanu (38 de...
Pamfile a luat 5.000  € să se dezbrace pentru un afiș

Pamfile a luat 5.000 € să se dezbrace pentru un...

Chiar dacă nu mai lucrează în televiziune, fosta asistentă de la “Un show păcătos” nu duce lipsă de...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

Edinburgh este unul dintre cele mai frumoase orase europene, iubit deopotriva de turisti si de localnici. Votat pentru al 13-lea an la rând „cel mai bun oras ... Citeste articolul
Alte stiri
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Edinburgh, o capitală modernă, într-un decor medieval Edinburgh, o capitală modernă, într-un decor medieval
Podul Calafat-Vidin, cel mai aşteptat proiect de infrastructură va fi inaugurat luna viitoare Podul Calafat-Vidin, cel mai aşteptat proiect de infrastructură va fi inaugurat luna viitoare
Interesul pentru terenurile extravilane a scăzut la jumatate faţă de perioada de boom imobiliar Interesul pentru terenurile extravilane a scăzut la jumatate faţă de perioada de boom imobiliar
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea MANAGER EXPRESS Bebelu
RUN DATA SOLUTIONS SATI