22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialRepublica Moldova, lăudată de New York Times pentru curajul de a-i ţine...

Republica Moldova, lăudată de New York Times pentru curajul de a-i ţine piept lui Vladimir Putin

Dacă ar fi o competiţie olimpică pentru cea mai curajoasă ţară din lume, medalia de aur ar reveni Republicii Moldova, hotărâtă să nu cedeze în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin, care ar putea să o transforme în următoarea Ucraină, afirmă un editorial publicat de New York Times în ediţia online, citat de Mediafax.

Rusia a intimidat deja R.Moldova fără milă pentru că a încercat să se apropie de Uniunea Europeană, impunându-i sancţiuni precum interzicerea exporturilor de vinuri. Rusia ameninţă, de asemenea, cu tăierea gazelor naturale de care depinde R.Moldova. Cu toate acestea, Guvernul moldovean refuză să cedeze, fiind hotărât să adere la Uniunea Europeană şi să îşi întărească legăturile cu Occidentul.

"Nu există alternativă pentru noi decât să continuăm integrarea europeană", a declarat premierul moldovean Iurie Leancă, a cărui "engleză impecabilă" este remarcată de editorialistul Nicholas Kristof. "Suntem europeni! Nimeni nu poate contesta acest lucru", adaugă el.

Dragostea R.Moldova pentru Occident rămâne însă neîmpărtăşită, adaugă editorialistul New York Times. Niciun preşedinte în funcţie nu a vizitat vreodată această ţară. Vizita în Ucraina a vicepreşedintelui Joe Biden din această săptămână ar fi fost un moment perfect pentru a veni la Chişinău şi a demonstra sprijinul SUA, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În fond, R.Moldova are o populaţie de mai puţin de patru milioane de persoane şi nu are o semnificaţie strategică evidentă.

Prin câteva gesturi modeste, preşedintele Obama ar fi putut recompensa R.Moldova. În schimb, în faţa lipsei de interes americane, preşedintele rus Vladimir Putin ar putea să anexeze oficial Transnistria în următoarele săptămâni, afirmă editorialistul american.

În ultimii ani, Guvernul de la Chişinău a încercat să construiască o economie de piaţă prooccidentală, iar ţara îşi revine, dar încă este fragilă. Mulţi se tem că Putin îşi va îndrepta campania sa ascunsă de infiltrări şi provocări pentru a transforma R.Moldova în următoarea Ucraină.

Ar putea fi prea târziu pentru a-l descuraja pe Putin în R.Moldova, dar, indiferent ce se întâmplă, Guvernul de la Chişinău ar trebui susţinut, afirmă editorialistul american. Statele Unite pot ajuta susţinând infrastructura pentru ca R.Moldova să importe gaz şi electricitate din România, îngreunând astfel misiunea lui Putin de a-i subordona pe moldoveni. Am putea chiar să încurajăm Uniunea Europeană să vină în întâmpinarea dorinţei de aderare a R.Moldova, adaugă el.

Iar dacă preşedintele Obama ar putea vizita această ţară pentru câteva ore, oamenii l-ar aclama aşa cum nu a fost aclamat vreodată, conchide Nicholas Kristof.

Cele mai citite

Inspecția Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei care se ocupă de cazul lui Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a trimis o propunere pentru suspendarea judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia până la încheierea procedurilor disciplinare, în data de...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...

Cristiano Bergodi, OUT de la Rapid! Cine preia interimatul în Giulești

Rapid București s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape...
Ultima oră
Pe aceeași temă