10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRusia acuză Ucraina că încalcă acordurile de la Geneva

Rusia acuză Ucraina că încalcă acordurile de la Geneva

Autorităţile de la Kiev "încalcă grav" acordul de la Geneva, care prevede în special dezarmarea grupărilor armate ilegale şi evacuarea clădirilor ocupate în oraşele ucrainene, a apreciat luni ministrul rus al Afacerilor Externe.

„Nu numai că acordul de la Geneva nu este respectat, ci sunt luate măsuri, în special de către cei care au preluat puterea la Kiev, care îl încalcă grav”, a declarat Serghei Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Autorităţile de la Kiev "declară deschis că acordul de la Geneva nu se aplică în cazul Maidan pentru că administraţia oraşului Kiev a decis că acest loc poate fi păstrat şi că este legitim. Este pur şi simplu inacceptabil", a explicat el.

Lavrov a făcut referire la o piaţă centrală din capitala ucraineană, centrul mişcării de contestare care l-a înlăturat de la putere, în februarie, pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici şi unde manifestanţii campează în continuare în jurul baricadelor.

Rusia şi Statele Unite se acuză reciproc de ingerinţă şi absenţa voinţei de aplicare a acordului de la Geneva, de la semnarea sa, joi.

Statele Unite, care apreciază că Moscova se află în spatele tulburărilor din Ucraina, au cerut Rusiei să facă presiuni asupra insurgenţilor proruşi, care păstrează în continuare controlul administraţiei regionale din Doneţk, dar şi a numeroase primării din regiune, pentru ca acestea să respecte acordul, ameninţând cu noi sancţiuni.

"Tentativele de a izola Rusia sunt zadarnice, deoarece izolarea Rusiei de restul lumii este imposibilă", a replicat Lavrov.

"Mai întâi pentru că noi suntem o mare putere, independentă şi care ştie ce vrea. Şi în al doilea rând pentru că o majoritate zdrobitoare de ţări nu vrea să izoleze Rusia", a adăugat el.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă