Actualitate
 
Rusia va continua să susţină dezvoltarea Transnistriei
28 Iulie 2010
Igor Smirnov (Foto: basarabia91.net)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
669 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Rusia va continua să susţină dezvoltarea social-economică a Transnistriei, a declarat Grigori Karasin, adjunct al ministrului de Externe al Rusiei, în cadrul întrevederii, la Tiraspol, cu preşedintele republicii transnistrene autoproclamate, Igor Smirnov, relatează Infotag în pagina electronică, potrivit Mediafax.

Conform serviciului de presă al liderului de la Tiraspol, între cei doi au avut "o discuţie constructivă", în cadrul căreia au fost examinate probleme de colaborare bilaterală.

"Dumnezeu i-a poruncit Rusiei să poarte de grijă celor care sunt insultaţi şi umiliţi. În această perioadă dificilă din punct de vedere economic şi al noii orânduiri globale, Rusia nici o clipă nu uită de Transnistria, deşi are şi ea suficiente probleme", a spus Smirnov.

Potrivit lui Karasin, ei au ajuns la o înţelegere cu privire la subiectele care vizează în mod direct reglementarea şi la problemele "create în mod obiectiv din cauza noutăţilor şi evenimentelor ce se produc la Chişinău".

"Am discutat, de asemenea, desfăşurarea proceselor pe dimensiunile adoptate la nivel internaţional, de exemplu formatul 5+2. Am examinat şi relaţiile cu Ucraina unde, în ultimul timp, s-au produs evenimente importante. Privim cu optimism rolul pe care poate să-l joace Ucraina în dezvoltarea regiunii şi în interacţiunea cu Federaţia Rusă în reglementarea transnistreană", a remarcat Karasin.

El a precizat că Rusia este dispusă să ofere spaţiu pentru desfăşurarea diverselor seminare şi consultări internaţionale a căror tematică ţine de problematica moldo-transnistreană.

"La întrevedere au fost prezenţi experţi ruşi care se ocupă de aceste chestiuni. Aceştia au fost rugaţi să elaboreze propuneri concrete în ce priveşte desfăşurarea unor seminare internaţionale care într-un mod sau altul se referă la problematica transnistreană - fie la Moscova, fie în regiunea capitalei ruse. Grupurile de lucru ale experţilor nu trebuie să se întâlnească neapărat la Viena sau la Geneva", consideră oficialul rus.

La Tiraspol, acesta a avut o întrevedere şi cu Anatoli Caminschi, preşedintele Consiliului Suprem al regiunii. "Am discutat starea de lucruri existentă în relaţiile bilaterale pe linia interparlamentară, precum şi contactele de partid ale formaţiunilor politice din Transnistria şi Federaţia Rusă. Ne întoarcem la Moscova cu anumite doleanţe şi idei adresate parlamentarilor ruşi", a subliniat Karasin.

Caminschi, la rândul său, a spus că "la întâlnire a fost coordonată direcţia de colaborare, fiind reconfirmată poziţia neschimbată a Parlamentului privind armonizarea legislaţiei transnistrene cu cea rusă".

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Ultima dorinţă a Elenei Udrea: Arcul de Triumf va fi reabilitat. ... Ultima dorinţă a Elenei Udrea: Arcul de Triumf va fi reabilitat. ...
Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ... Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
Instabilitatea politică din Zona euro periclitează investiţiile în Europa Instabilitatea politică din Zona euro periclitează investiţiile în Europa
blogRL
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI