25.4 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăSpecialRusia va respecta ”alegerea istorică” a Crimeei

Rusia va respecta ”alegerea istorică” a Crimeei

Parlamentul rus va respecta „alegerea istorică” a Crimeei la referendumul care le va propune alegătorilor o alipire a peninsulei ucrainene la Rusia, a declarat vineri preşedintele Dumei (Camera inferioară a Legislativului de la Moscova), relatează AFP, conform Mediafax.

„Vom respecta alegerea istorică a populaţiei Crimeei”, a declarat Serghei Narîşkin, citat de agenţiile ruse, în cadrul unei întâlniri la Moscova cu o delegaţie a Parlamentului local al Crimeei.

„Vom susţine alegerea liberă şi democratică a populaţiei Crimeei”, a adăugat el.

Oficialul rus s-a exprimat în cadrul unei întâlniri, la Moscova, cu o delegaţie a Parlamentului local al Crimeei.

Preşedintele Consiliului Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus), Valentina Matvienko, a treia persoană în stat, a fost şi mai explicită. „Dacă poporul din Crimeea îşi exprimă o astfel de voinţă şi ia o astfel de decizie, cu privire la alipirea la Rusia, noi, Camera superioară, vom susţine această decizie”, a declarat ea, evocând, de asemenea, o „alegere istorică”.

Dominat de proruşi, Parlamentul local al Crimeei i-a cerut, joi, lui Vladimir Putin alipirea peninsulei ucrainene la Rusia şi a anunţat organizarea unui referendum la 16 martie pentru validarea acestei decizii. Alegătorii vor avea de ales între o alipire la Rusia şi o autonomie net consolidată.

Preşedintele ucrainean interimar Oleksandr Turcinov a denunţat „o crimă împotriva Ucrainei comisă de militarii ruşi” şi a anunţat lansarea unei proceduri de dizolvare a Parlamentului peninsulei.

Europenii şi americanii au condamnat, de asemenea, această decizie şi au anunţat noi sancţiuni diplomatice şi economice împotriva Moscovei.

Vladimir Putin a examinat, joi, cererea Crimeei în cursul unei reuniuni a Consiliului de securitate rus, a anunţat Kremlinul, fără a oferi detalii.

Deputatul rus Serghei Mironov, preşedintele partidului Rusia Dreaptă, a declarat că a depus deja o propunere de lege în Dumă care vizează alipirea la Rusia a teritoriului al unei ţări stăine.

Crimeea a fost „dată” în 1954 Ucrainei sovietice de către Nikita Hruşciov, el însuşi de origine ucraineană. Pentru a preveni tentaţiile separatiste, Ucraina, independentă după separarea de URSS, i-a acordat în 1992 statut de republică autonomă.

Cele mai citite

Radu Drăgușin a ales Italia! A refuzat interesul lui Leipzig și a semnat cu Fiorentina

Impresarul Florin Manea a dezvăluit că fundașul român a avut și alte variante înainte de a reveni în Serie A, inclusiv o ofertă din...

FIFA a decis! Thomas Tuchel primește o veste proastă înaintea sferturilor Campionatului Mondial

Jarell Quansah a fost suspendat pentru două meciuri după eliminarea din partida cu Mexic și va lipsi din eventualele două meciuri decisive ale Angliei.FIFA...

Premieră în China: o rachetă reutilizabilă a aterizat cu succes

China a reușit, vineri, pentru prima dată, să recupereze prin aterizare o rachetă reutilizabilă, a anunțat agenția spațială chineză, marcând un pas important în...
Ultima oră
Pe aceeași temă