Actualitate
 
Schaeuble: Guvernele din zona euro se înţeleg cu greu în privinţa proiectului EFSF
28 Noiembrie 2011
Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble (Foto: AP)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
409 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat luni că guvernele din zona euro se înţeleg cu greu în privinţa detaliilor proiectului de consolidare a Fondului European de Stabilitate Financiară şi a cerut modificarea de urgenţă a tratatelor UE pentru consolidarea disciplinei fiscale, relatează Mediafax.

Fondul de intervenţie pentru statele cu probleme din zona euro, EFSF, s-a împrumutat recent la o dobândă mai ridicată decât cele suportate de Franţa şi celelalte ţări cu rating AAA din blocul monetar, care garantează obligaţiunile instituţiei, subliniind "criza de încredere" de pe pieţe, a afirmat Schaeuble într-un interviu acordat televiziunii ARD, preluată de Bloomberg.

Soluţia "decisivă" este disciplina bugetară, consolidată şi impusă prin modificarea Tratatului UE, a arătat oficialul german.

Modificarea tratatului este necesară pentru a acorda Comisiei Europene drept de veto pe bugetele statelor membre, a adăugat el.

"Putem face asta rapid şi ar trimite un semnal important pieţelor, că moneda euro este şi va rămâne stabilă", a spus Schaeuble.

Miniştrii Finanţelor din zona euro se vor întâlni marţi la Bruxelles, unde vor încerca să pună la punct detaliile proiectului de consolidare a EFSF, aşa cum a fost convenită la summit-urile UE de la finele lunii octombrie.

Liderii finanţelor Europei încearcă să recâştige încrederea pieţelor în contextul agravării de la o săptămână la alta a crizei datoriilor de stat.

Printre propunerile care vor fi dezbătute de miniştrii Finanţelor se numără emiterea obligaţiunilor ţărilor cu probleme prin EFSF, cu garanţii de 20-30% din partea fondului, în funcţie de condiţiile de piaţă din momentul operaţiunii.

Schaeuble a reiterat poziţia Germaniei împotriva implementării unor obligaţiuni comune ale zonei euro sau intervenţiei Băncii Centrale Europene pentru rezolvarea crizei prin măsuri similare cu "relaxarea cantitativă" derulată de băncile centrale din SUA şi Marea Britanie în urma crizei mondiale din 2008-2009.

El a comentat că dezbaterile pe aceste teme sunt conduse "în acele ţări care trebuie să-şi rezolve problemele bugetare interne şi au ales să înţeleagă greşit faptul că trebuie să facă eforturi".

"Trebuie să construim împreună instituţiile care vor asigura încrederea în euro. Tot ce deviază de la acest obiectiv face mai mult rău", a arătat oficialul german.

Comentariile lui Schaeuble se bat cap în cap cu declaraţiile ministrului francez pentru buget, Valerie Pecresse, care a arătat la finele săptăpmânii trecute că o intervenţie mai agresivă a BCE în efortul anticriză ar fi binevenită odată ce ţările din zona euro vor fi implementat un mai bun control al bugetelor.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro
Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară
Recuperatorii de datorii, spaima clienţilor rău-platnici Recuperatorii de datorii, spaima clienţilor rău-platnici
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI