Actualitate
 
Scheletele prinţilor din dinastia Romanov, descoperite de arheologii ruşi
8 Iunie 2011
Familia țarului Nicolae al II-lea (Foto: wikipedia)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
763 VIZUALIZARI | COMENTARII  1

Arheologii ruşi cred că au identificat scheletele unor membri din familia imperială, executaţi de bolşevici şi aruncaţi apoi în gropi comune, descoperite din întâmplare în fortăreaţa Petru şi Pavel din Sankt Petersburg, informează AFP, potrivit Mediafax.

"Potrivit unor mărturii sigure, patru arhiduci din dinastia Romanov au fost executaţi în 1919 în fortăreaţa Petru şi Pavel. Scheletele lui Gheorghi Mihailovici, Nicolae Mihailovici, Dmitri Konstantinovici şi Pavel Alexandrovici se află probabil printre cele pe care le-am găsit", a declarat  arhitectul care coordonează săpăturile, Vladimir Kildiuşevski.

Rămăşiţele pământeşti a circa 100 de persoane împuşcate au fost descoperite în acel sit în ultimele luni.

Arhiducele Pavel Alexandrovici Romanov era unchiul ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, executat de bolşevici în munţii Ural, alături de familia lui, în anul 1918. Ceilalţi trei arhiduci erau verişori şi nepoţi ai ţarului Nicolae al II-lea.

Cei patru arhiduci au fost executaţi în 1919 în fortăreaţa Petru şi Pavel, în centrul fostei capitale imperiale, însă locul în care se află mormântul lor nu a fost niciodată identificat.

Bolşevicii au ordonat numeroase execuţii în fortăreaţa de pe malul râului Neva, unde se află catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, unde au fost înmormântaţi toţi ţarii Rusiei începând cu Petru cel Mare.

La aproape un secol, descoperirea din întâmplare a unor oseminte umane cu ocazia unor lucrări de terasament, în 2007, a permis începerea săpăturilor arheologice.

Arheologii au descoperit şase gropi comune datând din perioada 1917-1919, ce conţin scheletele a circa 100 de persoane. Cele mai tinere dintre acestea aveau 16 ani.

"Toate victimele au fost executate cu un glonţ în cap, iar corpurile le-au fost aruncate în acele gropi. Pe anumite cranii există urme distincte, ca şi cum victimele ar fi primit lovitura de graţie cu o lovitură de baston", a precizat Vladimir Kildiuşevski.

Printre obiectele descoperite alături de schelete se numără un lornion, o cruce mare din aur, o tabacheră, carneţele, resturi de îmbrăcăminte, o pălărie, un pantof din epocă.

"În anumite gropi sunt doar persoane în vârstă, civili. În altele, tineri în jur de 20-30 de ani, cadeţi din şcolile militare", explică acelaşi arheolog.

Aceste execuţii au avut loc în timpul "Terorii roşii" înfăptuite de Ceka (miliţia politică rusă) şi Armata roşie în timpul războiului civil care a urmat revoluţiei bolşevice, între anii 1918 şi 1923.

Zeci de mii de "inamici de clasă" - nobili, burghezi, ofiţeri, preoţi, muncitori grevişti, ţărani răsculaţi - au fost executaţi atunci în Rusia.

Săpăturile arheologice de la Sankt Petersburg, organizate de Muzeul municipal din oraş, sunt în prezent suspendate, din cauza lipsei de fonduri.

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
1. CAM PREA TÂRZIU V-ATI TREZIT TOVARASI 18:09 | 8 Iunie
VESTA
SUNT CÂTIVA ANI DE CÂND AU FOST DESHUMATE OSEMINTELE ROMANOVILOR SI REÎNHUMATE LA LOC DE ONOARE.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro
Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară
Recuperatorii de datorii, spaima clienţilor rău-platnici Recuperatorii de datorii, spaima clienţilor rău-platnici
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI