22.8 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăSpecialSpania a naţionalizat Banco de Valencia, prima bancă comercială preluată de stat

Spania a naţionalizat Banco de Valencia, prima bancă comercială preluată de stat

Banca centrală a Spaniei a anunţat, luni, că a preluat Banco de Valencia, o instituţie de credit de mici dimensiuni, însă prima bancă comercială naţionalizată în contextul crizei, după ce până acum autorităţile au fost nevoite să-şi asume controlul a trei case de economii, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Un fond finanţat de banca centrală va efectua o injecţie de capital de un miliard de euro la Banco de Valencia şi va acorda o linie de credit de două miliarde de euro.

Banca centrală a anunţat că va încerca ulterior să vândă instituţia de credit.

La sfârşitul lunii iunie, Banco Valencia avea o rată de adecvare a capitalului de 7,36%, în timp ce creditele neperormante reprezentau 6,99% din portofoliul de credite.

De la declanşarea crizei financiare, banca centrală a preluat controlul a trei case de economii, respectiv CCM, Cajasur şi Caja de Ahorros del Mediterraneo,

La fel ca în cazul altor bănci spaniole, calitatea activelor Banco de Valencia a fost afectată puternic de expunerea la criza imobiliară din Spania.

Acţiunile băncii se aflau în scădere cu 3,3% luni, la momentul suspendării de la tranzacţionare cu scurt timp înainte ca Banca Spaniei să anunţe preluarea.

La sfârşitul lunii iunie, banca avea active de 24 miliarde de euro. În primele şase luni, profitul Banco de Valencia a scăzut cu 64%, la aproape 17 milioane de euro, potrivit raportului financiar al băncii.

Cele mai citite

Traian Băsescu: Nicuşor Dan a procedat corect constituţional în desemnarea lui Adrian Veştea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că preşedintele Nicuşor Dan nu a greşit din punct de vedere constituţional prin desemnarea lui Adrian Veştea pentru...

JD Vance: Acordul SUA-Iran ar putea schimba echilibrul din Orientul Mijlociu pentru decenii

Vance a declarat că obiectivul principal al acordului este garantarea faptului că Iranul nu va ajunge să deţină armă nuclearăVicepreşedintele american JD Vance susţine...

Construcțiile ridicate pe terenuri agricole fără avize, ar putea fi legalizate cu o taxă de cinci ori mai mare

Potrivit proiectului, regula s-ar aplica și construcțiilor existente pe terenuri introduse în intravilan, înainte de 2026Construcțiile realizate pe terenuri agricole sau pe suprafețe trecute...
Ultima oră
Pe aceeași temă