13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialSUA trimite 12 avioane de tip F-16 în Polonia, până joi

SUA trimite 12 avioane de tip F-16 în Polonia, până joi

Statele Unite vor trimite în Polonia 12 avioane de vânătoare de tip F-16 până joi, a anunţat, duminică, Ministerul polonez al Apărării, relatează AFP, conform Mediafax.

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel şi ministrul polonez Tomasz Siemoniak au convenit într-o conversaţie la telefon că “mobilizarea unei unităţi aparţinând forţelor aeriene americane va începe duminică şi se va încheia joi”, potrivit unui comunicat emis de minister.

Citeşte şi: Ucraina vrea să semneze un acord cu UE în 17 sau 21 martie

“Unitatea va fi alcătuită din 12 avioane de tip F-16 de transport şi 300 de militari”, a precizat pentru AFP Jacek Sonta, un purtător de cuvânt al ministerului.

Avioanele “sosesc la solicitarea Poloniei, în cadrul unui exerciţiu militar a cărui organizare a fost avansată şi extinsă, mai ales într-o situaţie politică tensionată din cauza situaţiei din Ucraina”, a adăugat el.

Statele Unite au trimis joia trecută patru avioane de tip F-15 pentru consolidarea supravegherii spaţiului aerian al statelor baltice.

Citeşte şi: Oligarhii, posibila armă anti-Putin

Trimiterea lor este, potrivit ministrului lituanian al Apărării Juozas Olekas, un răspuns “faţă de agresiunea Rusiei în Ucraina şi faţă de o intensificare a activităţii militare ruse în regiunea Kaliningrad”, o enclavă rusă situată între Lituania şi Polonia.

Preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite a îndemnat anterior NATO “la o prezenţă mai importantă în ţările baltice”.

În contextul în care forţele armate poloneze dispun de 48 de avioane de tip F-16, iar ţările baltice nu au o aviaţie militară suficientă, statele din cadrul NATO asigură, pâ rând, protecţia spaţiului aerian al acestora.

Cele mai citite

Camere video în școli pentru siguranța elevilor

Ligia Deca, ministrul Educației, susține că utilizarea camerelor video în școli va garanta siguranța elevilor. De altfel, instituțiile abilitate și persoanele autorizate vor avea...

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă