14.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSpecialSuntem penultimii la absorbţia banilor UE

Suntem penultimii la absorbţia banilor UE

România se clasează pe penultimul loc între statele UE la capitolul atragerii de fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, energie sau ocupare, absorbind numai 14,1% din totalul de 19,6 miliarde de euro alocat pentru astfel de proiecte în perioada 2007-2013.

Potritivit raportului preliminar al Comisiei UE privind absorbţia fondurilor comunitare, citat de EUObserver, Grecia se situează pe ultimul loc cu 11,9% fonduri absorbite. Pe primele locuri în topul celor mai eficienţi utilizatori ai fondurilor structurale se află Belgia (61,1%). Între celelalte state, numai Olanda, Irlanda şi Estonia au absorbit peste jumătate din sumele alocate.

Cele mai citite

Parlamentul European cere accelerarea trenurilor de mare viteză. București–Budapesta, cu peste șase ore mai puțin pe drum

Parlamentul European a adoptat marți un raport care solicită statelor membre să accelereze dezvoltarea rețelei feroviare de mare viteză, cu obiectivul de a conecta...

FCSB pierde teren în lupta pentru Stanciu! Salariul uriaș cu care Universitatea Cluj l-ar fi convins să semneze

Nicolae Stanciu ar fi ajuns la un acord cu Universitatea Cluj pentru un transfer în ianuarie 2027, iar presa locală susține că internaționalul român...

Resturi de dronă, descoperite pe un câmp din Buzău. Ce spune Ministerul Apărării

Un fermier a găsit resturi de dronă pe un teren agricol din apropierea satului Moșești, comuna Robeasca, județul Buzău.Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis...
Ultima oră
Pe aceeași temă