10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialZeci de persoane, rănite la Bruxelles, într-o manifestaţie pentru o "altă Europă"

Zeci de persoane, rănite la Bruxelles, într-o manifestaţie pentru o “altă Europă”

Aproximtiv 30 de persoane au fost rănite, vineri, la Bruxelles, a o manifestație a sindicatelor, pentru Europa, Prima "euromanifestaţie" a anului a adunat "peste 52.000 de persoane din 21 de ţări", s-a felicitat Bernadette Ségol, secretara generală a Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES), care a mizat pe prezenţa a 40.000 de persoane. Aproximativ 25.000 de persoane au participat la manifestaţie, potrivit poliţiei, notează Mediafax.

Ciocniri au avut loc între poliţie şi docheri din Anvers şi Gent, care s-au desolidarizat de acţiune şi au căutat să agreseze forţele de ordine aruncând cu diverse obiecte în direcţia acestora. Forţele de ordine au răspuns cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru a-i îndepărta pe manifestanţii recalcitranţi.

Cel puţin 28 de persoane, printre care trei poliţişti, au fost rănite, potrivit poliţiei. Nouă manifestanţi au fost spitalizaţi, inclusiv o femeie "grav rănită la nivelul capului" de o piatră. Femeia urmează să fie operată.

Defilarea în culorile tradiţionale ale sindicatelor belgiene – roşu pentru socialişti, verde pentru creştini şi albastru pentru liberali – a avut loc pe bulevardele capitalei belgiene până în cartierul care găzduieşte sediile unor instituţii europene.

Majoritatea participanţilor la defilare, veniţi din Franţa, Polonia, Danemarca, Spania sau Grecia, au manifestat în linişte, scandând diverse solganuri. Ei au cerut o Europă mai socială. "Măsuri de austeritate = sărăcie durabilă", "Popor, nu profit", se putea citi pe pancarte.

"Mesajul nostru este simplu, însă oficialii europeni nu vor să-l înţeleagă. Mesajul nostru este că politicile lor de răspuns la criza financiară nu sunt suficiente şi, în realitate, au agravat criza socială şi economică. Austeritatea nu funcţionează", a declarat Bernadette Ségol.

Obiectivul manifestaţiei este "de a oferi o nouă cale Europei, cu investiţii puternice pentru o creştere durabilă şi locuri de muncă de calitate", a spus Emanuela Bonacina, o purtătoare de cuvânt a CES, îndemnându-i pe cetăţeni să voteze la 25 mai "pentru candidaţii care vor schimba felul în care Europa este condusă".

"O cotitură la stânga este indispensabilă", a apreciat liderul sindicatului socialist belgian FGTB, Anne Demelenne, cerând un "Plan Marshall" pentru relansarea economiei europene.

Peste 28 de milioane de europeni sunt afectaţi de şomaj, iar în 18 dintre cele 28 de state membre UE salariile s-au diminuat, au remarcat sindicatele europene.

"Situaţia tinerilor este şi mai gravă: 7,5 milioane dintre tinerii europeni nu lucrează, nu urmează studii sau cursuri de formare", a subliniat Ségol, evocând riscul unei "generaţii pierdute".

"Denunţăm spectacolul la care asistăm în întreaga Europă, adică o politică împotriva muncitorilor, pentru o austeritate de care nu profită clasele defavorizate", a explicat André Jacques, un pensionar belgian.

Monique, o manifestanţă belgiană, a denunţat fenomenul muncitorilor detaşaţi veniţi din statele europene cu cele mai mici salarii. "Dacă îi angajează aici, atunci să o facă cu un salariu egal" cu al belgienilor, a afirmat ea.

"Un salariu minim european de 1.500 de euro ar fi o măsură esenţială pentru relansarea economiei în Europa", a estimat Djamel, un muncitor în industria metalurgică venit din nordul Franţei şi membru al sindicatului CGT.

Cele mai citite

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

PSD Livrează: Pensiile înainte de Paște în 2024

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă