13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecial16,5 ani de închisoare pentru ieşeanul care şi-a ucis nevasta într-un coafor

16,5 ani de închisoare pentru ieşeanul care şi-a ucis nevasta într-un coafor

Sentinţă în cazul bărbatului care şi-a ucis soţia într-un coafor din Iaşi, anul trecut, în decembrie, înjunghiind-o de mai multe ori, iar apoi a încercat să se sinucidă. Individul a fost condamnat la 16 ani şi jumătate de închisoare. Decizia Tribunalul Iaşi nu este definitivă, anunţă Mediafax.

 

Tribunalul Iaşi a decis ca Vasile Olaru, în vârstă de 41 de ani, să primească pedeapsa de 15 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat, un an de închisoare pentru port fără drept de cuţit şi i s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de şase luni de închisoare, săvârşită până în prezent.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

În plus, bărbatul trebuie să plătească daune morale de 200.000 lei pentru cele două fete ale sale care sunt în grija unui unchi din partea mamei. În acest sens, Tribunalul Iaşi a decis să instituie sechestru asigurător asupra tuturor bunurilorbărbatului, în limita sumei de 200.000 de lei.

De asemenea, Vasile Olaru are suspendate pentru cinci ani după eliberare şi drepturile de a vota, de a ocupa o funcţie în exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore.

În 28 decembrie 2013, Vasile Olaru a intrat în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T17 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori, după care a încercat să se sinucidă.

Coodonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, declara că echipajul medical care a ajuns la faţa locului a constatat că femeia avea plăgi multiple la gât şi abdomen şi era în stop cardio-respirator, încercându-se fără succes resuscitarea acesteia.

 

Anca Vîjiac spunea că femeia, în vârstă de 38 de ani, depusese o plângere la Poliţie împotriva soţului său, la începutul lunii noiembrie, pentru lovire şi alte violenţe, însă la scurt timp a retras plângerea, după ce s-ar fi împăcat cu acesta. În 26 decembrie, femeia a depus o a doua plângere împotriva soţului său, după ce a fost agresată din nou de acesta, ulterior ea fiind cazată, împreună cu copiii, într-un centru pentru protecţia victimelor violenţei domestice. Cei doi soţi aveau trei copii – două fetiţe în vârstă de doi ani şi şapte luni, respectiv 13 ani şi un băiat major.

 

Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă