21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecial#Colectiv 1 AN. Raed Arafat explică de ce nu a demisionat după...

#Colectiv 1 AN. Raed Arafat explică de ce nu a demisionat după tragedie: Ne-am obişnuit ca la fiecare situaţie de urgenţă cineva să plece

La un an după tragedia din clubul Colectiv, secretarul de stat Raed Arafat explică de ce a refuzat să demisioneze, la acel moment, într-un interviu acordat agenției Mediafax.

Raed Arafat a ales să rămână în funcție întrucât nu consideră că a fost vorba de neglijenţă în intervenţia de la incendiu. În schimb, persoanele care i-au cerut demisia au avut “anumite motive”, spune secretarul de stat.

“Cei care au cerut această demisie, oameni simpli n-am văzut, oameni implicaţi şi anumite emisiuni, posturi de televiziune – da, am văzut. În primul rând era o situaţie de dezastru. Acolo nu consider că sistemul de urgenţă a neglijat sau a făcut ceva în care să spui că trebuie să plece oamenii din sistemul de urgenţă, să plec eu sau să plece altul. Dar eu am zis de mai multe ori – dacă mi se cere, plec, nu se pune problema. Nu aveam motiv în timpul în care eram la maxim în lucru să vin să spun: eu plec şi vă las. Poate că era pentru mine chiar…mă linişteam, se linişteau si ei că nu mai atacau pe nimeni. Să pleci pentru că cineva îţi cere demisia, că cel care îţi cere demisia ţi-o cere pentru anumit motiv, eu nu o fac. Cei care au urlat deschis erau în număr mic, care ştiam foarte bine, cel puţin aveam convingerea bună, ce stă în spate. Dacă venea premierul şi îmi zicea – trebuie să pleci, fără nicio problemă, plecam, nu se punea problema. Dar mai mult la anumite momente demisia să ţi-o depui este şi un act în care înseamnă că ai lăsat totul baltă şi ai zis la revedere. Şi nu era bine să o fac pentru că sistemul avea nevoie să stăm şi să îl sprijinim să meargă mai departe”, a declarat Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din Ministerul de Interne.

Medicul consideră că oamenii din sistemul de urgenţă românesc sunt mai pregătiţi după “experienţa” Colectiv şi spune că, personal, a învăţat mai multe lecţii. Raed Arafat susţine şi acum că cei care au fost răniţi în incendiul din Colectiv nu au fost trimişi imediat în străinătate pentru că procedura nu a permis acest lucru.

Secretarul de stat consideră că transportul unora dintre răniţi în străinătate s-a făcut la presiune, deşi starea lor medicală nu recomanda acest lucru.

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

SUA va ajuta prudent Ucraina și Israelul

Noile proiecte de ajutor american pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă