8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDosarul lui Dan Voiculescu, amânat pe baza unei minciuni a unui judecător...

Dosarul lui Dan Voiculescu, amânat pe baza unei minciuni a unui judecător al Curții de Apel București

Un lucru mai puţin obişnuit s-a întâmplat la termenul din 10 iunie 2014 al procesului lui Dan Voiculescu. Completul de doi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dat un nou termen, motivul anunţat de preşedintele completului, Florică Duţă, fiind acela că nu a fost constituit procedural corect completul de judecători. Duţă a invocat o hotărâre a colegiului de conducere al CAB din 29 mai. Surpriza avea să apară însă atunci când „România liberă“ a cerut lămuriri despre respectiva decizie reprezentanţilor CAB.

Chiar la începutul ședinței de judecată a dosarului Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) din 10 iunie, președintele de complet, magistratul Florică Duță, a anunțat că respectivul complet nu este constituit corect și, deci, nu poate judeca termenul de pe 10 iunie. Practic, din acel moment, ședința se putea considera încheiată. Asta s-a și întâmplat, în foarte scurt timp. Decizia: amânarea până la 1 iulie. În minuta ședinței, Duță a notat că „prorogă discutarea aspectului privind modalitatea de compunere a completului de judecată învestit cu soluţionarea prezentei cauze, pentru următorul termen de judecată”. Argumentul secundar pentru amânarea termenului a fost că lipseau și doi apărători ai inculpaților din dosar, dar acest argument nu mai avea nici o relevanță: și dacă apărătorii absenți ar fi fost prezenți, dosarul tot nu s-ar fi judecat din cauza „aspectului privind modalitatea de compunere a completului de judecată”.

Președintele de complet Florică Duță vrea judecător repartizat aleatoriu

Argumentul judecătorului Duță de a amâna termenul pentru incorecta constituire a completului a fost existența unei hotărâri a colegiului de conducere a Curții de Apel București din 29 mai a.c. Conform acestei hotărâri (așa cum a fost rezumată de judecătorul Duță în instanță), dacă dintr-un complet de judecată de cel puțin doi membri dispare un judecător (din diverse motive: boală, concediu, arest etc.), acesta trebuie înlocuit prin repartizare aleatorie. Completul care judecă dosarul ICA este unul alcătuit din doi membri. O âdată constituit, un complet de judecată nu-și schimbă componența până la finalizarea cazului. Dacă, totuși, un judecător nu poate apărea la un termen, acesta trebuie înlocuit. În cazul completului lui Florică Duță (completul 5A de la Secția a II-a penală a CAB), un judecător nu mai poate apărea în dosar: este vorba de judecătorul Stan Mustață, aflat în arest preventiv și suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

CSM a normat altă procedură decât cea invocată de Duță

Care este procedura legală prin care un judecător aflat în situația lui Stan Mustață este înlocuit într-un complet? Procedura, simplă și clară, este stabilită de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (ROIIJ), aprobat de CSM în 2005 și modificat în mai multe rânduri. În varianta în vigoare a ROIIJ, la articolul 98, alineatul 4 (din secțiunea a II-a a ROIIJ, referitoare la „Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ”) se stipulează următoarea procedură de urmat: „În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin semestrial. Completul de judecată astfel constituit va păstra cauza pentru judecată în situaţia în care, în urma soluţionării incidentelor procedurale, se va stabili că judecătorul sau judecătorii cu privire la care s-au invocat incidentele procedurale nu pot participa la judecarea cauzei”.

Regulament CSM: iese judecătorul arestat, vine judecătorul „de permanență”

Prin „incidente procedurale” care „se referă la o parte din membrii completului de judecată” CSM înțelege absența unui judecător dintr-un complet de judecată care conține cel puțin doi judecători. Acesta este și cazul completului Florică Duță – Stan Mustață: unul din judecători (Stan Mustață) a avut un „incident procedural” (a fost arestat), deci nu mai poate face parte din complet. Într-un astfel de caz, spune CSM prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, judecătorul absent din complet este înlocuit de către un judecător „de permanență”. Judecătorul de permanență este echivalentul medicului de gardă: în orice moment, la instanțe, există unul sau mai mulți judecători de permanență care să preia dosare în locul unor judecători absenți. La începutul fiecărui an, colegiile de conducere ale instanțelor stabilesc ce judecători sunt „de permanență” în cursul acelui an, pe zile. Iar în ziua în care un judecător dintr-un complet nu mai poate fi prezent la termen, locul îi este luat de judecătorul „de permanență” din acea zi.

CAB: oficial, s-a respectat regulamentul CSM

Ce s-a întâmplat la termenul lui Dan Voiculescu de pe 10 iunie? Conform purtătorului de cuvânt al Curții de Apel București, judecătorul Daniel Grădinaru, s-a urmat procedura stabilită prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, articolul 98, alineatul 4: „Din completul de doi judecători compus din judecătorul Florică Duță și judecătorul Stan Mustață a dispărut doar unul, Stan Mustață. Deci, în locul rămas liber a fost adus judecătorul de permanență din acea zi, Constanța Carmen Balaci. Procedura legală de constituire a completului a fost respectată”.

Președintele de complet Florică Duță insistă, dar pe vorbe

Ce a spus însă președintele de complet, judecătorul Florică Duță? Cu totul altceva: acesta a susținut că acel complet nu trebuia constituit prin aducerea unui judecător „de permanență” care se afla în planul anual al CAB, ci prin repartizarea aleatorie (aplicația electronică ECRIS) a unui judecător. Procedura la care s-a referit Duță ar fi fost normată de o hotărâre a colegiului de conducere al Curții de Apel București din 29 mai a.c. Hotărâre care, evident, excede reglementările Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești adoptat de CSM. Pe de altă parte, însă, judecătorul Florică Duță nu a făcut publică hotărârea colegiului de conducere al CAB la care a făcut referire.

Purtătorul de cuvânt al CAB: „Hotărârea invocată de Duță nu există!”

Surpriza vine de la purtătorul de cuvânt al Curții de Apel București, judecătorul Daniel Grădinaru, care a declarat pentru „România liberă”: „Hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel București la care a făcut referire președintele de complet Florică Duță nu există. Regulamentul de desemnare a unui judecător într-un complet cum e cazul celui Duță – Mustață e foarte clar: în locul rămas liber vine un judecător de permanență”.

Întrebat cum își explică, totuși, decizia judecătorului Florică Duță de a pune în discuție constituirea completului de judecată, Grădinaru a spus următoarele: „Nu pot să știu la ce s-a referit judecătorul Florică Duță. Poate nu știe regulamentul. Dar hotărârea la care dumnealui face referire nu există”.

Decizia lui Florică Duță, ciudată și inedită pentru magistrați

Consultați de „România liberă” sub anonimat, doi judecători au arătat că situația în care un președinte de complet pune la îndoială constituirea completului din care face parte este cel puțin ciudată și inedită. Unul dintre judecătorii consultați, președinte al uneia din cele mai importante instanțe din România, a declarat astfel: „În instanța pe care o conduc au existat cazuri în care constituirea unui complet să fie contestată, dar contestația venea de la avocați. Și, chiar și în astfel de cazuri, ședința a fost suspendată temporar, pentru foarte scurt timp, pentru ca judecătorii să poată prezenta în ședință hotărârea colegiului de conducere prin care erau numiți în complet, apoi ședința de judecată se relua, nu se amâna pentru un nou termen”.

Al doilea judecător consultat de „România liberă”, membru al CSM, consideră că, pentru moment, decizia judecătorului Duță e suverană: „Dacă acea hotărâre de colegiu de conducere al CAB (invocată de judecătorul Florică Duță – n.r.) există, produce efecte și este în vigoare până când este anulată. Iar anulată poate fi numai dacă cineva o contestă. Dar nu am văzut acea hotărâre și nu pot să-mi dau seama dacă excede sau nu cadrul Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești”.

Mateuț, avocatul lui Voiculescu, n-a mai văzut așa ceva

Inclusiv un avocat al apărării al unuia dintre inculpații din dosarul ICA a fost surprins de decizia judecătorului Florică Duță. Este vorba de Gheorghiță Mateuț, avocatul lui Dan Voiculescu: „Eu, personal, nu am mai întâlnit până acum un caz în care președintele de complet să conteste constituirea completului din care face parte. Și nici nu am văzut pe undeva hotărârea de colegiu de conducere al CAB despre care a vorbit judecătorul Duță”. Mateuț a avut și o solicitare pentru „România liberă”: „Dacă faceți rost de hotărârea colegiului de conducere al CAB, să mi-o dați și mie!”. Oficial, însă, cum a declarat purtătorul de cuvânt al CAB, acea hotărâre nu există.

Cine minte: Florică Duță sau CAB?

În concluzie: dacă hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel București invocată de judecătorul Florică Duță chiar nu există, atunci Duță a mințit ca să amâne un termen. Următorul termen a fost stabilit pentru 1 iulie. La acea dată, însă, Duță ar putea să nu mai fie judecător, întrucât și-a depus de ceva vreme cererea de pensionare din magistratură și așteaptă decizia CSM. Pare foarte probabil, deci, ca Duță să fi amânat termenul pentru a nu da o soluție în dosarul ICA. Din ce motive? Este o întrebare la care răspunsurile pot fi doar bănuite.

Dacă, însă, hotărârea colegiului de conducere al CAB există, reiese că a mințit purtătorul de cuvînt al Curții de Apel. Ceea ce pare destul de puțin probabil, dar este o variantă care nu poate fi eliminată. Dacă acea hotărâre ar exista, însă, care să fi fost scopul ei? De ce să fi modificat Curtea de Apel București Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești tocmai cu zece zile înainte de un nou termen în dosarul ICA, ca să producă o nouă amânare într-un dosar care se prescrie peste șase luni?

Răspunsurile ar putea veni de la Inspecția Judiciară a CSM. Dacă aceasta va fi sesizată sau se va autosesiza.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă