12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialMuzeele luate cu asalt de vizitatori, în noaptea surprizelor

Muzeele luate cu asalt de vizitatori, în noaptea surprizelor

 

Noaptea Muzeelor a fost şi în acest an un real succes. Muzeele din Capitală au atras zeci de mii de oameni, relatează Agerpres în cadrul unui amplu reportaj. Cozi imense au fost în faţa fiecărei instituţii muzeale, dar oamenii au declarat că merita să aştepte, pentru că au fost primiţi cu o sumedenie de surprize. Cele 27 de muzee ale Bucureştiului au demonstrat că, prin programele lor, sunt capabile să ofere publicului un adevărat spectacol al ştiinţei şi culturii.

 

La Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa” s-a vizitat expunerea permanentă, iar copiii au participat la atelierele de desen și pictură Art Antipa organizate cu acest prilej. Atelierele inedite, proiecțiile de filme documentare oferite de Digi Animal World au făcut deliciul vizitatorilor. 

Oaspeții Muzeului Național al Țăranului Român au vizitat expoziția permanentă și expozițiile temporare, au participat la atelierul de carte al lui Răzvan Supuran sau au adăstat în Târgul de Sfinții Constantin și Elena, din curtea interioară.

Mii de persoane au trecut și pragul Muzeului Național de Artă al României, unde au stat ordonat la cozi, până dimineața, pentru a vizita, pe lângă Galeria Națională și Spațiile istorice din corpul central al Palatului Regal, expozițiile "Cumințenia Pământului. Aceasta nu este o piatră", "150 de ani de la instaurarea monarhiei constituționale în România" și "Oglinzile Orientului" — deschisă în avanpremieră. 

În Sala Tronului și Sufrageria Regală au fost organizate concerte de muzică barocă, iar în curtea muzeului conducerea instituției a propus jocuri interactive și filme de animație atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.

La Muzeul Național de Istorie a României publicul a vizitat expozițiile permanente 'Tezaurul Istoric', 'Lapidarium' și 'Copia Columnei lui Traian'. Atelierele educative și de creație și momentele de reconstituire istorico-militară în exteriorul muzeului, pe strada Poștei, luptele antice (daci și romani), demonstrațiile de mânuiri de arme au fost foarte apreciate. 

Și la Muzeul Național Cotroceni s-au vizitat gratuit saloanele regale de la etajul I și expoziția "Eleganță și tradiție în moda feminină. De la Belle Epoque la interbelic", s-a vizionat și un spectacol de teatru, muzică și dans susținut de copiii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6. De mare succes s-a bucurat o paradă a vehiculelor de epocă — organizată în colaborare cu "Retromobil Club România", micuții vizitatori dar și îndrăgostiții ținând să se fotografieze pe scările prețioaselor exponate. 

 

 

Cele mai citite

Irina Bara, în optimile de finală ale turneului ITF de la Madrid

Românca Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Madrid, după ce a învins-o în două seturi pe australianca...

Acuzații de corupție și abuz de putere

În mijlocul agitației din campania electorală din comuna Vernești, se întețește lupta pentru adevăr între cei care aspiră la putere și cei care...

Ceremonia de finalizare a studiilor: Tradiții și simboluri ale maturității academice

Momentul absolvirii marchează o etapă definitorie în viața oricărui student, fiind punctul culminant al anilor de studiu și dedicare. Este ziua în care tradiția...
Ultima oră
Pe aceeași temă