Zeci şi sute de românce, venite îndeosebi din zonele rurale sărace din nordul României, sunt noile “sclave” ale Siciliei. Ele muncesc câte 10-12 ore pe zi pentru 15 euro, la o temperatură care în prezent depăşeşte şi 60 de grade Celsius, în serele de legume situate în câmpia de zeci de kilometri din extremitatea sudică a insulei, între oraşele Gela şi Vittoria, scrie cotidianul catolic Avvenire, citat de Agerpres.
Ardeii, roşiile, dovleceii, vinetele – “aurul verde” pe care femeile îl recoltează ajunge în pieţele de legume din întreaga Italie şi nordul Europei, însă ele trebuie să plătească şi câte 200 de euro pe lună “caporalului” (intermediarului n.red) sau racket-ului care le face rost de această muncă. În plus, în timpul nopţii, cele mai tinere dintre ele, supuse şantajului că vor rămâne fără muncă sau pentru a face rost de alţi câţiva euro pentru a-i trimite acasă familiilor care trăiesc în mizerie, trebuie să îndure şi abuzurile sexuale ale proprietarilor de terenuri şi barăci din câmpia localităţii Acate. De multe ori tinerele rămân şi gravide, la spitalele din zonă fiind înregistrată în ultimele trei luni cifra record de 45 de avorturi voluntare, toate cazurile fiind tinere românce.
Iar această situaţie se petrece la numai câteva luni de la revolta muncitorilor sezonieri africani din Rosarno din luna ianuarie, drept pentru care organizaţiile societăţii civile, fundaţia Caritas a bisericii catolice italiene, parohia Spirito Santo din Vittoria, camera de muncă locală au considerat necesar să declanşeze alarma. E foarte important că a fost ruptă “omerta”, legea tăcerii, pentru că teama de a pierde unica sursă de întreţinere le închide gura acestor femei. Unul dintre puţinii martori ai acestui “sclavagism invizibil” este Eugen Havresciuc, pastorul român al unei comunităţi adventiste, căruia mai multe femei i-au cerut ajutorul. “Oficial numărul românilor e de o mie, însă cel mai probabil e vorba de trei mii. Bărbaţi şi femei pleacă cu autobuzele din zonele rurale ale Moldovei româneşti în care trăiesc în mizerie. Fiind cetăţeni europeni, nu au restricţii de circulaţie şi nici nevoie de permis de şedere şi acceptă să muncească pentru jumătate din plata obişnui
tă. Cei mai mulţi dintre ei muncesc la negru, iar sumele plătite sunt altele decât cele declarate de fermieri. Trăiesc dispersaţi prin fermele de pe câmpii, ascunşi şi în condiţii grele. Ajung aici mai multe femei, având în medie circa 22-25 de ani, ele fiind cele mai expuse abuzurilor sexuale. Sunt căsătorite şi au acasă copii mici, nu prea au de ales”, spune Eugen Havresciuc.
Datele statistice locale indică o dinamică impresionantă a acestei imigraţii. În 2007 numărul muncitorilor agricoli români din zonă era de 60, faţă de 2.000 de tunisieni. În 2008, după aderarea României la UE, românii erau 1.800 faţă de 1.600 de tunisieni. În prezent, numai în localitatea Acate, unde este cea mai mare concentrare, cei 774 de români cu rezidenţă înregistrată îi depăşesc ca număr chiar şi pe italieni. Iar tensiunea interetnică este în creştere în zonă, după cum a avertizat fundaţia Caritas, tunisienii sufocaţi de români pierzându-şi sursa de venit, având loc şi unele încăierări, unii temându-se de posibilitatea unor adevărate conflicte. Hamid Jalabari, din partea comunităţii islamice, confirmă această problemă. “Cel puţin 100 de tunisieni au plecat de aici. Nu ştiu dacă s-au repatriat ori au migrat în alte zone. Pentru că atunci când un tunisian reuşeşte să obţină toate documentele ca să îşi reglementeze şederea, angajatorul îl trimite acasă şi angajează un rom
ân la negru”, spune acesta.
Sistemul ilegal de exploatare prin munca la negru convine însă. “Această formă de exploatare e folosită de foşti muncitori agricoli emancipaţi – caporalii, care îi ajută pe proprietari să eludeze legea angajându-i pe români. Cu un contract pe 102 de zile, celelalte 102 de zile ale sezonului agricol sunt plătite în negru, dar muncitorii sunt înregistraţi ca şomeri, ei fiind plătiţi mai puţi, însă le convine pentru că beneficiază de ajutorul de şomaj pentru trei luni, adică 2.000 de euro, din care o bună parte sunt opriţi de caporali. Este o mafie locală care impune legea în muncile agricole”, explică Beppe Scifo, sindicalist CGIL.
Speranţa pentru schimbarea situaţiei în zonă vine din partea prefecturii, care a recunoscut exploatarea acestor femei ca pe o infracţiune penală, iar cele care vorbesc şi denunţă au dreptul la protecţie. La sfârşitul acestei luni va începe şi o campanie de informare, urmând să fie difuzat un număr telefonic gratuit unde pot fi denunţate cazurile de exploatare, o acţiune care poate însemna o schimbare de direcţie în câmpia înnebunită de “aurul verde”, concluzionează reportajul Avvenire.
