23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialScrisoare de la Gabi, cu ocazia Zilei mondială a Scrisului de Mână

Scrisoare de la Gabi, cu ocazia Zilei mondială a Scrisului de Mână

De câte ori v-ați gândit că barierele care v-au apărut în drum sunt doar niște teste menite să vă facă mai puternici, să vă dezvolte abilitățile și să vă ajute să ajungeți mai aproape de cea mai bună versiune a voastră? De câte ori le-ați acceptat ca fiind parte din firescul vieții și ați renunțat la a le blama?

Abilitățile contează și e important să îți dai ocazia să le descoperi. Este crezul pe care îl are și Gabi Constantin, o tânără care s-a născut cu brațele mai scurte decât ale multora. Cu ambiție și cu oameni care au susținut-o aproape, Gabi e acum campioană națională la tenis de masă și are un loc de muncă ce presupune activități de secretariat.

Toate acestea implică folosirea brațelor, care pentru Gabi a fost mai dificilă. Încrederea în forțele ei și sprijinul celor din jur au aju­tat-o să depășească mai ușor această dificultate. 

Astăzi, pe 23 ianuarie, de Ziua Internațională a Scrisului de Mână, Gabi a transmis o scrisoare pentru noi toți, pe care a scris-o chiar ea. O epistolă care servește drept aducere aminte că limitele pot fi depășite și că oricare dintre noi poate aduce schimbarea în bine în viața cuiva. „Mă numesc Gabriela Constantin şi m-am născut cu braţele scurte din cauza unei malformaţii. Acest lucru nu m-a împiedicat să învăţ să scriu şi să fac tenis de masă”, a scris tânăra.

Aceasta le transmite tuturor că orice obstacol poate fi depăşit. „Ambiţia mea şi încrederea pe care oamenii au avut-o în mine m-au ajutat să reuşesc. Acum lucrez şi sunt campioană mondială la tenis de masă”, a povestit Gabi.

Multe persoane cu diza­bi­lități ar putea deveni cea mai bună versiune a lor, așa cum a reușit Gabi, cu puțin sprijin din partea noastră. Îndemnul Gabrielei Constantin este să redirecționați 2% din impozitul pe venit, pe care oricum îl plătiți statului, pentru a sprijini programele de viață independentă oferite de Fundația Motivation România persoanelor cu dizabilități. Efortul este minim și nu presupune costuri suplimentare, dar impactul poate fi major și poate schimba în bine viața unui om care încă nu știe de ce e în stare.

Cele mai citite

Descoperă beneficiile consumului de produse artizanale

Într-o lume dominată de producția industrială și de alimentele procesate, produsele artizanale reprezintă o răsplată pentru cei care apreciază gustul autentic, calitatea superioară și...

Sindicatele din Cultură afirmă că nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media "CulturMedia" afirmă că membrii acesteia nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ. Acest...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...
Ultima oră
Pe aceeași temă