5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialThe Times: Dramaturg pus la colț de legea pe care a susținut-o....

The Times: Dramaturg pus la colț de legea pe care a susținut-o. Procesul de extrădare al lui Alexandru Adamescu va avea loc în aprilie: Cum să tac, când nedreptatea are loc sub ochii autorităților de la Bruxelles

Dramaturgul Alexandru Adamescu consideră că viața sa ar putea fi transpusă într-una dintre piesele sale. Opera dramatică l-ar avea în centru pe fiul celui de-al doilea cel mai bogat bărbat din România, care a fost „prins în capcană” de legile anticorupție pe care le-a susținut, în timp ce agenți străini îl supravegheau, într-unul dintre cele mai moderne cartiere din Londra, notează publicația The Times, într-un articol postat pe site.

Alexander Adamescu, în vârstă de 38 de ani, a declarat, pentru The Times, că, în cazul în care Guvernul român ar obține extrădarea sa, se teme să nu își piardă viața în închisoare, așa cum s-a întâmplat cu tatăl său, Dan Adamescu. 

El a mai afirmat că legile anticorupție, lăudate de ziarul deținut de tatăl său, sunt pervertite, cu scopul politic de a reduce la tăcere opoziția față de Guvern. De exemplu, cazul său reflectă o îngrijorare că România, țară care a intrat în Uniunea Europeană în 2007, riscă să revină, inevitabil, la represiunile specifice regimului comunist, notează The Times.

Alexander Adamescu s-a născut în România, dar în jurul vârstei de doi ani s-a mutat în Germania, unde tatăl său, Dan Adamescu, și-a vândut colecția de timbre, pentru a deschide o afacere imobiliară. După căderea regimului comunist, tatăl său s-a întors în România, unde a fondat ceea ce avea să devină cea mai mare companie de asigurări. În acest timp, el a mers la Universitatea Sorbona din Paris, pentru a studia matematica și filosofia. Tatăl său l-a convins să se alăture afacerii sale, care includea centre comerciale, un hotel și publicația „România Liberă”, cotidian fondat în 1877.

În 2012, Alexander Adamescu a decis să își urmeze visul de a deveni dramaturg, astfel că s-a mutat la Londra, unde s-a înscris la un curs din cadrul „The Royal Central School of Speech and Drama”.

The Timesc notează că problemele familiei Adamescu au început în aceeași perioadă, după ce Victor Ponta a fost ales ca premier. La acel moment, „România Liberă” era o voce semnificativă care susținea opoziția și care a scos la suprafață vasta corupție din țară. În 2014, fără nicio avertizare, autoritățile fiscale din România au preluat controlul asupra companiei de asigurări a familiei Adamescu, a povestit Alexander Adamescu pentru The Times. Anul următor,tatăl său a fost condamnat pentru că ar fi comandat mituirea unor judecători. Tatăl său a negat acuzațiile, însă în mai 2016 el a fost condamnat la patru ani și patru luni de închisoare. 

Dl. Adamescu le-a cerut avocaților să aducă cazul în atenția Centrului Internaționale pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții din Washington, pentru a asigura returnarea bunurilor familiei. 

„Acela este momentul în care am devenit o țintă. Sunt singurul fiu și singurul care se opune și care vorbește despre asta. Dacă voi fi extrădat, totul se va încheia, iar demersul la curtea de arbitraj se va nărui”, a spus Alexander Adamescu.

Sursa citată mai precizează că, în luna martie a anului trecut, partenera sa, Adriana Constantinescu, în vârstă de 33 de ani, a fost atacată de doi bărbați mascați, în fața grădiniței private la care merg copiii lor. Un bărbat a încercat să o ia cu el, dar ea a ripostat, astfel că ei au fugit într-o mașină care folosea numere false. Poliția a clasificat incidentul drept o tentativă de jaf, deși bărbații nu s-au atins de geanta femeii, de cerceii cu diamant în valoare de 4,300 de lire sau de cheile mașinii sale – un Range Rover. Familia este convinsă că incidentul a fost o tentativă de răpire, venită din partea statului român, mai notează The Times.

Alexander Adamescu a fost și el acuzat de complicitate la fapta tatălui său, astfel că autoritățile române au emis un mandat european de arestare pe numele său. „Cazul de dare de mită a fost fabricat, iar acum este folosit împotriva mea”, a spus Alexander Adamescu, pentru publicația citată.

În luna iunie a anului trecut, Alexander Adamescu a fost arestat în fața Clubului Frontline, cu o oră înainte să țină o conferință pe tema corupției din România. El a fost ținut în închisoare timp de două nopți. 

În ziua de Crăciun, tatăl său, Dan Adamescu, a fost dus din detenție în spital, unde a murit la vârsta de 68 de ani, fără ca fiul său să îl poată vedea.

„Este îngrozitor și sfâșietor să știu că nu i-am putut fi alături. Sunt singurul lui fiu și știu că m-a iubit mult. Poate că avea o șansă să supraviețuiască. Mă simt responsabil că nu l-am putut salva”, a mai spus Alexander Adamescu, pentru The Times.

 În luna aprilie, va avea loc procesul privind extrădarea sa în România, însă Alexander Adamescu refuză să păstreze tăcerea.

„Cum să nu vorbesc? Cum se poate întâmpla așa ceva în inima Europei, sub ochii autorităților de la Bruxelles?”, a mai spus el, precizând că i-a trimis o scrisoare premierului Britanic Theresa May, în care îi solicită să intervină, pentru a preveni extrădarea sa în România.

„Instrumente de genul mandatului european de arestare nu ar fi trebuit să fie folosite drept arme îndreptate împotriva cetățenilor; este mai degrabă un instrument de represiune politică”, a mai afirmat el.

În același timp, descrie publicația „România Liberă” drept un „un ziar foarte incomod”, datorită investigațiilor, însă se așteaptă să fie preluat de statul român, ca parte din procesul legat de compania de asigurări. 

The Times mai precizează că Ambasada României la Londra nu poate comenta cazul, din cauza prevederilor legislative. Pe de altă partem Direcția Națională Anticorupție (DNA), care investighează cazul Adamescu s-a plâns că atacurile media asupra activității sale pot „afecta grav sistemul judiciar”.

 


Pe aceeași temă: 

Dan Adamescu, mărturie postumă despre perioada de detenție: Am avut impresia că am ajuns în iad. Nu pot să înțeleg de ce medicii m-au privat de tratament. Puteam să mor

Omul de afaceri Dan Adamescu a povestit, în partea a doua a scrisorii dată publicității după moartea sa, că a fost ținut în condiții inumane în Centrul de Detenție, în penitenciarele Rahova şi Jilava, notând că a ajuns ”în iad”. Omul de afaceri a mai scris și că nu i s-a permis să facă tratament timp de 37 de zile, în timp ce era încarcerat la Rahova, dar și că a fost nevoit să anuleze vizite ale avocatului său, din cauză că nu se putea deplasa din celulă până la sălile de întâlnire.


 Ultima scrisoare a lui Dan Adamescu: ASF și Victor Ponta au avut un cuvânt de spus în falimentul Astra. Omul de afacere a notat că a fost păcălit de către DNA

Omul de afaceri Dan Adamescu a scris o scrisoare cu câteva luni înainte să moară, în care susține că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și fostul premier Victor Ponta ”au avut un cuvânt de spus în falimentul societății de asigurare Astra”. Totodată, Dan Adamescu l-a acuzat pe procurorul de caz, de la DNA, că l-ar fi mințit că îi va permite să se opereze în străinătate dacă va plăti o cauțiune de 40 milioane de lei.


Decizie stupefiantă la Curtea de Apel București: repartizare din pix, dar aleatorie. Alba-neagra cu mandatul de arestare al lui Alexander Adamescu

Un judecător al Curții de Apel București a respins cererea de anulare a mandatului de arestare al lui Alexander Adamescu (foto). Argumentele judecătorului, însă, sunt contradictorii și chiar absurde.


Scrisoare deschisă din partea lui Alexander Adamescu, despre tatăl său: „Întregul lui univers s-a prăbușit atunci când a fost acuzat de fapte penale de care nu era vinovat, fiind șocat de bestialitatea cu care adevărul a fost distorsionat”

În data de 24 ianuarie, imediat după miezul nopții, Dan Adamescu, în vârstă de 68 ani, a decedat la un spital din București, fără familie lângă el. Condamnat în urma unui proces care s-a bazat pe mărturii false, a fost încarcerat consecutiv în trei penitenciare, unde starea de sănătate i s-a agravat continuu.


 

 

 

 

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă