18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecial10 medici și o farmacistă, reținuți de DIICOT pentru eliberarea a 14.000...

10 medici și o farmacistă, reținuți de DIICOT pentru eliberarea a 14.000 de rețete fictive

Procurorii DIICOT au reținut, joi, 12 persoane, printre care se află 10 medici și o farmacistă, într-un dosar de eliberare frauduloasă a peste 14.000 de rețete, cu prejudiciul estimat la aproximativ 700.000 euro. Reținuții vor fi prezentați, vineri, în instanță, cu propunere de arestare preventivă, potrivit Agerpres. 

Potrivit DIICOT, 6 sunt medici de familie, iar 4 sunt medici specialiști în cardiologie și diabet pentru copii.

În luna noiembrie 2014, procurorii au efectuat 67 de percheziții domiciliare pe raza municipiului Oradea și în județul Bihor, la Spitalul Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” Oradea — Secția Oncologie, mai multe farmacii și cabinete medicale individuale ale unor medici de familie.

Ancheta în acest caz vizează destructurarea unei grupări formate din 50 de persoane, specializată în evaziune fiscală, înșelăciune și fals.

Conform DIICOT, în perioada 2012 — 2014, membrii grupării au generat activități de fraudare a Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creșterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente “medicamentelor cu și fără contribuție personală utilizată în tratamentul ambulatoriu (TA) și a medicamentelor și materialelor sanitare specifice”, care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluși în unele programe naționale cu scop curativ (PNS) și implicit a sumelor raportate și ulterior decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă