16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecial20 de copii din Brașov și Codlea au ajuns la spital cu...

20 de copii din Brașov și Codlea au ajuns la spital cu dureri și grețuri

20 de copii de la o școală din Codlea și una din Brașov sunt examinați, vineri, de echipajele serviciului de ambulanță, după ce au acuzat dureri abdominale, amețeli și vărsături. Niciunul dintre copiii nu a rămas internat în spital. Niciunul dintre copiii nu a rămas internat în spital, informează Agerpres.

Astfel, cei 19 copii de la Şcoala generală nr. 31 din Braşov, care au ajuns vineri la Spitalul de Boli Infecţioase din judeţ, au plecat acasă după ce au fost consultaţi de medici, potrivit managerului spitalului, dr. Ramona Ionescu. 

„Copiii cu vârste cuprinse între 9-15 ani au ajuns la spital cu o formă uşoară, fără a mai avea greţuri, ameţeli sau vărsături. Debutul manifestărilor cu dureri abdominale, greţuri şi ameţeli, a fost foarte rapid, în decurs de 10 minute până la o oră, după ce au consumat laptele şi cornul. După primele îngrijiri acordate de medicii de la Serviciul de Ambulanţă, la noi la spital au ajuns într-o stare mai uşoară. După ce au fost consultaţi, li s-a prescris reţete, cu recomandarea să meargă la medicul de familie. Am vorbit şi cu părinţii copiilor care au ajuns la spital, le-am făcut o serie de recomandări şi sperăm că nu vor mai fi probleme. În final, niciun copil nu a mai rămas internat în Spitalul de Boli Infecţioase”, a spus dr. Ramona Ionescu. 

În ceea ce priveşte cei şapte copii de la Şcoala generală nr. 2 din Codlea, cinci dintre ei au plecat acasă după ce au fost consultaţi la Spitalul din Codlea, iar doi au rămas în continuare în spital. 

„Copiii au avut doar dureri abdominale, fără greţuri sau vărsături. Doi copii care au rămas în spital, dar vor fi externaţi în cursul zilei de vineri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, Camelia Defta. 

Probe din alimentele consumate de copii au fost luate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, urmând ca în zilele următoare să se afle mai exact care a fost cauza problemelor apărute.  Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov, Ramona Ionescu, reprezentanţii Consiliul Judeţean Braşov au oprit furnizarea celor două alimente către toate şcolile din judeţ, până la clarificarea situaţiei.

 

UPDATE 13.18: Numărul copiilor care acuză dureri abdominale, grețuri și vărsături a ajuns la 20, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, a precizat că la Şcoala generală nr. 31 se află patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj SMURD, urmând ca o parte dintre copii să fie transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov. 

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Ramona Ionescu, a declarat că spitalul este pregătit pentru a primi copiii, iar după ce vor fi consultaţi va putea spune exact câţi au nevoie de spitalizare şi câţi vor primi tratament. 

—————-

Zece copii de la o școală din Codlea și una din Brașov sunt examinați, vineri, de echipajele serviciului de ambulanță, după ce au acuzat dureri abdominale, amețeli și vărsături, informează Agerpres.

Patru dintre copii, elevi la Școala generală nr.2 din Codlea au vârste între 9 şi 10 ani, iar şase copii sunt elevi în clasa a V-a la Şcoala generală nr. 31 din Braşov, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Streja.

Două echipaje ale Serviciuluuii de Ambulanţă se află la Codlea şi alte două la Braşov. Purtătorul de cuvânt al ISU a mai precizat că, deocamdată, copiii sunt evaluaţi la faţa locului de către medici şi, în funcţie de probleme, vor fi transportaţi la spitale din Braşov. 

Cele mai citite

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...
Ultima oră
Pe aceeași temă