21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecial15 arestați din Sibiu au votat în urna mobilă

15 arestați din Sibiu au votat în urna mobilă

15 persoane aflate în arestul Poliţiei Judeţene Sibiu şi-au exercitat, duminică, dreptul la vot, după ce au solicitat în prealabil urna mobilă de la secţia de votare din apropiere, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu se află 16 persoane arestate preventiv, din care 15 cu drept de vot.

Acestea au solicitat în scris, în prealabil, urna mobilă pentru a vota.

"Toţi cei 15 au votat, fiind prezentă urna mobilă de la secţia de votare la care este arondată strada Revoluţiei din municipiul Sibiu. Cea de-a 16-a persoană din arest nu are drept de vot, fiind minoră", a declarat Luciana Balteş.

Potrivit acesteia, în judeţ sunt 12 persoane arestate la domiciliu, dar niciuna nu a solicitat să voteze prin intermediul urnei mobile.

Luciana Balteş a anunţat că, duminică, un număr de 1.066 de angajaţi din judeţul Sibiu ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenaţi în misiuni pentru buna desfăşurare a scrutinului.

Cei mai mulţi dintre aceştia – 740 – vor asigura protecţia celor 370 de secţii de votare, amplasate în 287 de locuri.

De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, în judeţ vor acţiona, conform competenţelor, 60 de poliţişti, constituiţi în 12 echipe operative.

Cele mai citite

BEC a stabilit ordinea pe buletine de vot la alegerile europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, număru de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, alianţelor electorale, alianţelor...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Fascinația Jackpot-urilor: povești reale din Las Vegas și legende din lumea filmului

În fiecare domeniu există cuvinte specializate care își fac loc în limbajul uzual și devin cunoscute pentru toată lumea. Un astfel de cuvânt este...
Ultima oră
Pe aceeași temă