11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecial15 tone de lapte şi produse lactate, oprite de la comercializare

15 tone de lapte şi produse lactate, oprite de la comercializare

Aproape 15 tone de lapte şi produse lactate au fost oprite de la comercializare, temporar sau definitiv, în urma controalelor făcute, timp de 10 zile, de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor, care au găsit, între altele, caşcaval şi brânză cu mucegai şi lapte expirat.

La aceleaşi controale, făcute în perioada 10-20 iunie, au fost găsite şi produse provenite de la producători particulari ce nu pot fi identificaţi, dar şi unele la care cantitatea de grăsime era mai mică decât cea scrisă pe ambalaj.

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.042 operatori economici, în privinţa modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, a untului şi a brânzeturilor.

La nu mai puţin de 750 de firme controlate au fost găsite abateri legate, printre altele, de calitatea produselor, de neafişarea preţului pe kilogram/preţului de vânzare şi de informaţiile scrise pe ambalaj, a căror formă, în unele cazuri, puteau induce în eroare consumatorul, potrivit ANPC.

În urma acestor constatări, ANPC a dispus oprirea definitivă şi scoaterea din circuitul consumului uman a circa 472 de kilograme de produse, în valoare de 6.300 de lei, care erau improprii consumului uman.

De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare circa 14,4 tone de lapte de consum şi produse lactate, în valoare de 206.000 de lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Firmele găsite cu nereguli au primit, în total, 815 sancţiuni contravenţionale, constând în 505 amenzi contravenţionale în cuantum de 1.387.750 lei şi 310 avertismente, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Preşedintele ANPC, Marius Dunca, recomandă consumatorilor să refuze produsele pentru care au îndoieli privind calitatea şi informaţiile prezente pe etichetă. "În cazul în care ambalajul este bombat, rezultă că a început procesul de fermentare şi produsul nu mai este propriu consumului uman. Trebuie acordată o atenţie deosebită condiţiilor de depozitare, atât în magazinul de desfacere, cât şi la domiciliu, astfel încât produsele să fie păstrate la temperaturile indicate de producător. Totodata, operatorii economici trebuie să respecte toate prevederile legii, astfel încât să nu pună în pericola sănătatea consumatorilor şi să nu fie amendaţi", mai spune Dunca transmite Mediafx.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă