23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecial16 transporturi, cu 300 de tone de deșeuri ilegale, oprite la graniță....

16 transporturi, cu 300 de tone de deșeuri ilegale, oprite la graniță. Ministrul Mediului: Erau şi deşeuri periculoase

16 transporturi de deșeuri ilegale din Germania, Austria și Ungaria, care ar fi trebuit să ajungă la mai mulți agenți comerciali din România, au fost oprite de autoritățile române la graniță, a precizat, luni, ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, la Digi FM.

„E o bună realizare a autorităţilor, pentru că am reuşit să stopăm 16 transporturi, nu din Italia, ci din Germania, Austria şi Ungaria. Cele mai multe din Germania. A fost o surpriză pentru noi. Au fost 16 transporturi, aproape 300 de tone de deşeuri ilegale care s-au încercat să se introducă în ţară, sub codul de deşeu verde, deşeu valorificabil, dar de fapt printr-o colaborare foarte bună pe care am solicitat-o între Garda Naţională de Mediu şi autorităţile vamale, transporturile au fost oprite, au fost verificate şi s-a văzut că, de fapt, în acei peleţi nu era ceea ce era declarat în hârtii", a spus Palmer, la Digi FM. 

Ea a precizat că aceste transporturi ar fi trebuit să ajungă la câţiva operatori economici români, însă a refuzat să îi nominalizeze. 

„În diverse zone din ţară (ar fi trebuit să ajungă – n.r.), în sud-est în special, dar cam 40% dintre ele mergeau la un singur operator. Acolo am trimis garda în control, s-a dovedit că există ilegalităţi şi că era deja un "pattern" de a se proceda aşa şi am solicitat o anchetă penală", a susţinut oficialul guvernamental. 

Palmer a admis că este vorba de o afacere ilegală cu ramificaţii în Europa. „Legislaţia românească permite importul de deşeu, dar strict de deşeuri care pot fi valorificabile, adică reciclate. Nu se poate prin legislaţia românească sau prin cea europeană importa un deşeu care să fie eliminat, adică depozitat pe groapa de gunoi. Ori aici, sub pretextul că este un deşeu valorificabil, de fapt se importau deşeuri care să ajungă la groapa de gunoi", a adăugat ea. 

Totodată, ministrul Mediului a mai spus că în aceste transporturi se aflau inclusiv deşeuri periculoase. „În unele cazuri erau şi deşeuri periculoase. Nu erau deşeuri curate, ci un amestec de deşeuri valorificabile, dar şi alte tipuri de deşeuri. Colegii spuneau că, atunci când s-au deschis acele camioane, era un miros înţepător absolut irespirabil şi vă daţi seama că toate aceste lucruri ar fi ajuns pe o groapă de gunoi, iar noi suntem oricum depăşiţi cu situaţia gropilor de gunoi", a susţinut Cristiana Paşca Palmer. 

 

Cele mai citite

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...

FOTO. Nicușor Dan plantează copaci în campanie, dar lasă iarba înaltă de peste un metru, în centrul Capitalei. Ciucu îi calcă pe urme primarului...

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să arate, în campania electorală, că este preocupat de spațiile verzi, filmându-se plantând copaci, în timp ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă