15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecial22 de percheziții în șase județe și trei PENITENCIARE, pentru a sparge...

22 de percheziții în șase județe și trei PENITENCIARE, pentru a sparge o grupare care se ocupă cu înșelăciuni prin telefon

Poliţiştii din Bistriţa Năsăud au efectuat 22 de percheziţii la locuinţe din 6 judeţe şi în 3 penitenciare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni prin telefon./ 13 persoane au fost reţinute, iar pentru alte 10 s-a solicitat transferul din penitenciare în Arestul I.P.J. Bistriţa Năsăud, pentru cercetări.

”La data de 30 iunie poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Bistriţa Năsăud au efectuat 22 de percheziții domiciliare, în 15 locuințe din judeţele Suceava, Iaşi, Bacău, Harghita, Botoşani şi Braşov, precum şi în 7 camere din penitenciarele din Iași, Botoșani și Miercurea Ciuc, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, spălarea banilor şi tăinuire.

La activităţi au participat şi poliţişti de investigare a fraudelor, de la ordine publică, de la acțiuni speciale, de la formaţiunile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul I.P.J. Bistriţa Năsăud, precum şi de la Poliția Municipiului Bistrița, Poliția Oraşului Năsăud, Poliția Oraşului Beclean şi de la secții de Poliție Rurală.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate telefoane mobile, componente și accesorii de telefonie mobilă, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi 10.100 de lei.

27 de persoane sunt bănuite că, în perioada 20 ianuarie – 10 februarie, prin convorbiri telefonice repetate, ar fi indus în eroare o femeie din Bistriţa, prezentându-se ca reprezentanţi ai unei societăţi de telefonie.

Membrii grupării i-ar fi spus victimei că a câştigat un premiu în bani şi ar fi determinat-o să depună, de mai multe ori, în total 125.000 de lei, pe numele altor persoane implicate din ţară, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid şi mandat poştal on-line”, informează IGPR într-un comunicat de presă.

13 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă, alte patru persoane fiind cercetate în stare de libertate.

De asemenea, 8 persoane aflate în executarea unor pedepse privative de libertate au fost transferate din penitenciarele din Iaşi şi Botoşani în Arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, pentru cercetări, urmând ca alte 2 să fie transferate de la Penitenciarul Deva şi Penitenciarul Miercurea Ciuc.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul reprezentanţilor Administrației Naționale a Penitenciarelor şi al jandarmilor.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..

 

Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...
Ultima oră
Pe aceeași temă