7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecial24 ianuarie, zi liberă declarată de Senat

24 ianuarie, zi liberă declarată de Senat

Plenul Senatului a hotărât ca ziua de 24 ianuarie, când Principatele au fost unite sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, să fie declarată zi de sărbătoare legală, nelucrătoare. Propunerea a fost iniţiată de mai mulţi deputaţi şi senatori PNL, PSD, PDL şi ai minorităţilor, mulţi dintre ei din judeţul Iaşi, informează NewsIn.

Potrivit expunerii de motive, “voinţa şi curajul ieşenilor de a realiza Unirea Moldovei cu Ţara Românească trebuie recunoscute de întreaga naţiune română dreptul un exemplu de solidaritate şi sacrificiu, de afirmare a conştiinţei naţionale”. După cum aminteşte realitatea.net, Senatul este prima Cameră sesizată.

România marchează în fiecare an pe data de 24 ianuarie “Unirea cea mică”. Pe 24 ianuarie 1859, Ţara Românească şi Moldova s-au unit de facto, prin alegerea la Bucureşti a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei, acesta fiind deja, de pe 5 ianuarie, şi domn al Moldovei.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă