12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecial25 de percheziţii în 10 judeţe, pentru destructurarea unei grupări care ar...

25 de percheziţii în 10 judeţe, pentru destructurarea unei grupări care ar fi falsificat carduri bancare

25 de percheziţii au loc, luni, la domicillie unor persoane suspectate pentru infracţiuni informatice şi spălare de bani, prin falsificarea de carduri bancare, în judeţele Brașov, Covasna, Galați, Vrancea, Brăila, Ploiești, Buzău, Bacău, Craiova, Olt, Timișoara, Arad, Iași, Vaslui şi București.

Gruparea ar fi obţinut date confidenţiale de la aproximativ 7.000 de carduri bancare, astfel că Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat, până în prezent, la aproximativ 40.000 de dolari, se precizează într-un comunicat al Poliţiei.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Covasna vor fi duse, în vederea audierii, 22 de persoane.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), una dintre persoanele la domiciliul căreia au loc percheziţiile este suspectată că, în perioada 2013-2015, a inițiat și a coordonat un grup infracţional organizat cu componente transnaționale în vederea săvârşirii de infracţiuni prin falsificarea cardurilor bancare cu ajutorul unor echipamente dedicate şi efectuarea de retrageri neautorizate, cu obţinerea unor însemnate profituri materiale, în special din ţări ale Uniunii Europene, dar şi din state din afara UE, precum Norvegia, Elveţia, Republica Moldova, Columbia, Argentina, Thailanda, Coreea de Sud.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că dispozitivele confecţionate artizanal erau montate pe diferite tipuri de ATM-uri pentru obţinerea datelor confidenţiale ale cardurilor bancare, activitate urmată de rescrierea acestor date informatice pe carduri blank şi retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate, arată sursa citată.

Sprijinul tehnic şi informativ a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii, acţiunea fiind realizată cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna.

Cele mai citite

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă