21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecial26 de percheziții, în Capitală și șapte județe, la persoane care dețin...

26 de percheziții, în Capitală și șapte județe, la persoane care dețin ilegal arme

Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase efectuează joi 26 de percheziții în Capitală și județele Constanța, Caraș Severin, Gorj, Ilfov, Mehedinți, Prahova și Teleorman, la persoane bănuite că dețin arme ilegal, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IGPR, perchezițiile se desfășoară la locuințele și autovehiculele unor persoane bănuite de deținere ilegală de arme neletale supuse autorizării, care ar fi fost achiziționate din Bulgaria.

Din cercetările efectuate până în prezent de polițiștii români și bulgari au rezultat indicii că, în cursul ultimelor 12 luni, 116 persoane de cetățenie română ar fi procurat și introdus în țară arme supuse autorizării, fabricate în Turcia și comercializate în Bulgaria.

Totodată, polițiștii efectuează și controale pentru verificarea respectării regimului armelor și munițiilor la 12 deținători de arme, de pe raza județelor Prahova, Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.

În activități sunt angrenați polițiști de la structurile de arme, explozivi și substanțe periculoase, criminaliști și luptători ai structurilor de intervenție de la inspectoratele de poliție ale județelor vizate și ai Poliției Capitalei.

Cele mai citite

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă