22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecial30.000 de soldati pe strazile Italiei

30.000 de soldati pe strazile Italiei

Numarul mare de violuri care au avut loc in ultimele zece zile in Italia a readus in prim-plan problema sigurantei in Peninsula, mai ales in conditiile in care printre suspecti sunt si cetateni romani, reamintind astfel de cazul lui Nicolae Mailat, din toamna anului 2007.

In ultimele zece zile, trei cazuri de viol care au avut loc in Italia i-au socat pe locuitorii Peninsulei, amintind de cazul romanului Nicolae Mailat, in urma caruia presa italiana ii considera pe romani "cei mai periculosi dintre straini". Saptamana trecuta, in noaptea de joi spre vineri, la Guidonia, in apropiere de Roma, doi romani ar fi fost implicati in agresarea unui cuplu, violand femeia de 21 de ani si lovind barbatul in varsta de 24 de ani, potrivit RaiNews24. Potrivit anchetatorilor italieni, unul dintre cei doi romani, in varsta de 24 de ani, ar fi acuzat de un jaf comis pe acceasi strada pe care a avut loc si agresiunea, nefiind inca acuzat in dosarul violului. Tot la Roma, o femeie de 41 de ani a fost violata in apropierea unei statii de autobuz, miercuri, de doi barbati. La Brescia, alti doi romani – Gabriel Vasile, de 30 de ani, si Marius Bobu Constantin, de 32 de ani – impreuna cu un cetatean polonez, Gabriel Sebastian Stepinski, de 34 de ani, au fost retinuti pentru violente sexuale, sechestrare si jaf, victima fiind o romanca de 19 ani. In seara respectiva, aceasta astepta un prieten roman si din cauza ca videointerfonul blocului in care locuia era stricat, in momentul in care a auzit vorbindu-se in romana pe palier, a deschis usa, potrivit ANSA. Victima a povestit politiei ca trei barbati in stare de ebrietate au intrat in casa, au lovit-o si au violat-o.

Numarul mare de violuri reaprinde polemicile privind siguranta publica in Peninsula. Confruntat din nou cu aceasta problema, premierul italian Silvio Berlusconi a raspuns prompt spunand sambata ca va trimite in ajutorul politiei de zece ori mai multi soldati care sa patruleze pe strazile oraselor. Astfel, celor 3.000 de soldati, care au fost trimisi sa vegheze la ordinea publica imediat dupa ce premierul de centru-dreapta a venit la putere, li se vor mai alatura circa 27.000.  Ministrul italian al Apararii, Ignazio La Russa, sustine insa, intr-un interviu acordat cotidianului Il Giornale, ca desfasurarea a 30.000 de soldati "ar crea mari probleme", in primul rand, pentru ca ar dura circa sase luni pana sa poata fi pusa in practica.
In acest context, saptamana trecuta, Comisia Europeana a acordat Italiei 71 milioane euro pentru finantarea actiunilor pentru gestionarea fluxului de imigranti, inclusiv pentru repatrierea strainilor indezirabili. Banii europeni vor facilita plecarea voluntara a imigrantilor ilegali, precum si organizarea de curse charter in cooperare cu alte state membre.

» Mailat si Rus
In toamna anului 2007,  Romulus Mailat, un roman de etnie roma, a fost acuzat de agresarea, jefuirea si uciderea italiencei Giovanna Reggiani, declansand un val de xenofobie impotriva romanilor. Victima, sotia unui amiral al Marinei italiene, a fost gasita, mai mult moarta decat vie, intr-un sant din apropiere. Mailat a fost arestat dupa ce in baraca lui de carton carabinierii au gasit telefonul mobil al victimei, poseta si mai multe urme de sange. La doua zile de la atac, Giovanna Reggiani a murit la spital. In aprilie 2008, un alt roman a socat Italia: Ion Rus a fost acuzat ca ar fi violat si injunghiat o studenta de origine africana la Roma, victima fiind chiar fata ambasadorului din Lesotho, aflata in Italia pentru studii.

Cele mai citite

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. HARTA

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis atenţionări Cod galben de viituri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pentru râuri...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă