9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecial50 de turiști au rămas blocați în Retezat. Pompierii, jandarmii și salvamontiștii...

50 de turiști au rămas blocați în Retezat. Pompierii, jandarmii și salvamontiștii încearcă să-i aducă în civilizație

Mai multe echipaje de pompieri militari, jandarmi şi salvamontişti intervin pentru recuperarea unui grup format din 50 de turişti care a rămas blocat în zona Refugiului Salvamont Bucura, din Masivul Retezat.

Ploile torenţiale au produs alunecări de teren pe drumul judeţean care face legătura între satul Clopotiva şi zona de campare Poiana Pelegii.

Turiştii se aflau pe munte în zonele de campare Zănoaga, Gura Zlata şi Poiana Pelegii şi, din cauza ploii, au încercat să coboare spre Clopotiva cu maşinile, dar s-au blocat pe drumul judeţean 685, afectat de mai multe alunecări de teren. „Solicitarea de ajutor a venit prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, în teren fiind dislocate personal şi tehnică de intervenţie pentru evacuarea persoanelor în condiţii de siguranţă şi repunerea în funcţiune a drumului de acces. Militarii acţionează împreună cu efective de jandarmi şi reprezentanţi ai Serviciului Salvamont pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara dat publicității sâmbătă.

O echipă de jandarmi a reuşit să ajungă la o parte din grupul de persoane care a cerut ajutor. Dintre cei 20 de turişti care se aflau în acel grup, 12 au plecat împreună cu jandarmii. Ceilalţi au refuzat, spunând că nu-şi abandonează autovehiculele în acea zonă, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, maiorul Nicolae Răducu. Turiştii care au fost preluaţi de jandarmi vor fi duşi până în zona Râu de Mori, acolo unde pot decide dacă mai rămân la pensiuni sau se vor îndrepta spre casă.

Se intervine la faţa locului cu buldo-excavatoare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială. De asemenea, în zonă au mai fost mobilizate două microbuze pentru transportul persoanelor şi o autospecială off-road.

Întrucât refacerea drumului judeţean 685 şi redeschiderea traficului auto va necesita acţiuni de reconstrucţie, eforturile echipajelor de intervenţie vor fi concentrate asupra evacuării persoanelor şi amplasării autoturismelor surprinse de alunecările de teren într-o zonă sigură.

Cele mai citite

PSD va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

PSD va valida candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei în forurile statutare, conform declarațiilor liderului partidului, premierul Marcel Ciolacu, făcute marți. Ciolacu și Firea...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Inter Milano, noua campioană a Italiei, după victoria din „Derby della Madonnina”

Inter Milano s-a impus cu scorul de 2-1 în „Derby della Madonnina”, contra rivalei locale AC Milan, și și-a asigurat un nou titlu de...
Ultima oră
Pe aceeași temă