12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecial65 de tone de alimente, transportate în localitățile izolate din Delta Dunării,...

65 de tone de alimente, transportate în localitățile izolate din Delta Dunării, cu ajutorul unui remorcher și a unei nave fluviale

65 de tone de alimente și 273 de butelii au fost transportate, marți, din municipiul Tulcea în zonele izolate din Delta Dunării, cu ajutorul remorcherului „Mamaia 2” al Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) și a navei fluviale „Moldova”, a firmei Navrom Delta, informează Agerpres.

Cea mai mare cantitate de alimente, respectiv 50 de tone, a fost transportată, potrivit Căpităniei Portului Tulcea, de nava fluvială „Moldova’”, care a avut la bord 121 de persoane. Aflat în a doua misiune umanitară din ultimele șapte zile, remorcherul „Mamaia 2” a transportat, de asemenea, 15 tone de alimente și 273 de butelii cu gaz lichefiat, pentru această încărcătură primind aviz special de transport.

„Pentru Mila 23 (localitate situată pe brațul Dunărea Veche, n.red.), călătorii au fost debarcați la Crișan (localitate situată pe brațul Sulina al Dunării, n.red.), o navă a noastră i-a transportat până la mila 18 de unde Primăria comunei Crișan i-a preluat pentru a-i duce în sate, pe dig. Totodată, nava ‘Moldova’ are ca misiune descărcarea mărfurilor pentru comuna CA Rosetti pe brațul stâng al Dunării, vizavi de orașul Sulina, produsele alimentare putând fi transportate apoi pe dig, până în satul Periprava (localitate situată pe brațul Chilia al Dunării, n.red.)’, a declarat directorul general al societății Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, pentru Agerpres.

Potrivit societății Transport Public SA, nava „Mândrești” a transportat, marți, pe Dunăre între localitățile Tulcea și Tudor Vladimirescu peste 150 de persoane, după ce remorcherul „Gheorghieni 2” al AFDJ a asigurat primul transport de persoane la ora 7.00. Remorcherul fluvial 328 al Ministerului Apărării Naționale a efectuat de asemenea marți la prânz o cursă între Tulcea și Tudor Vladimirescu, după ce în ultimele două zile a fost blocat între sloiuri.

Cel mai mare remorcher al AFDJ, „Perseus”, a intervenit, în aceeași zi, pe brațul Tulcea al Dunării pentru fluidizarea sloiurilor și a asistat inclusiv două convoaie de barje încărcate cu materie primă pentru combinatul Alum SA din municipiu. 

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă