14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecial784 de minori, condamnați definitiv la închisoare

784 de minori, condamnați definitiv la închisoare

CSM: Aproape 800 de minori au fost condamnaţi definitiv în primele opt luni ale anului

784 de minori au fost condamnaţi definitiv, între lunile ianuarie și august, iar alţi peste 3.000 au fost victime în dosare cu condamnare definitivă, arată Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), răspunzând unei solicitări a Mediafax.

Dintre aceștia, 737 sunt băieţi şi 47 sunt fete. În aceeaşi perioadă, alţi 3.490 de copii au fost implicaţi în procese, aceştia având calitatea de victime.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) apreciază că spaţiile special amenajate pentru audierea minorilor, dotate cu tehnică pentru înregistrare audio-video, pentru a se evita audierile multiple şi traumatizarea secundară a acestora în cursul procedurilor judiciare, ar fi deosebit de utile.

În 2013 au fost condamnaţi definitiv 2.905 minori, respectiv 2.730 de băieţi şi 175 de fete, iar alţi 3.038 de copii au fost victime în dosare cu condamnare definitivă, a spus judecătorul Cristi Danileţ, în 9 decembrie. Magistratul a arătat că România are anumite prevederi legale ce permit audierea la locul în care se află copiii, însă, în practică, se preferă aducerea lor în sălile de judecată.

"Uneori, poate ar fi indicat să se permită deplasarea completului de judecată la locul în care se află respectiva persoană. Nu avem o dispoziţie specială în acest sens, dar există o dispoziţie generală. Cred că, dincolo de procedurile prevăzute, sunt aceste bune practici, care trebuie preluate şi implementate. Deci un astfel de proiect, prin care culegem experienţele colegilor din alte ţări, este salutar", a precizat Danileţ.

Judecătorul a mai spus că ideal ar fi ca în toate secţiile de Poliţie să existe posiblitatea înregistrării audio-video, precum şi experţii necesari pentru asistarea minorului atunci când este audiat. "În prezent, aceştia sunt asistaţi de psihologul Poliţiei sau se apelează la psihologii de la DGASPC", a adăugat Danileţ.

Primele două săli pentru audierea minorului au fost deschise în acest an în cadrul Direcţiilor pentru protecţia copilului din Dolj şi Cluj, în cadrul proiectului "Audis: pentru o mai bună audiere a minorului" – coordonat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernametale pentru Copii, implementat în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne şi finanţat de Ambasada Franţei în România, Federaţia "La voix de L'Enfant" şi Fundaţia "Terres des hommes".

Cele mai citite

Marea Britanie ar putea interzice fumatul

Una dintre principalele cauze ale deceselor cauzate de cancer în Marea Britanie este fumatul, iar Rishi Sunak vrea să-l interzică. Mai exact, Marea Britanie este...

SUA va ajuta prudent Ucraina și Israelul

Noile proiecte de ajutor american pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a...

Clotilde Armand vrea blocuri pe spațiile verzi de lângă Lacul Băneasa. Nicușor Dan închide ochii la PUZ-ul fostei colege de partid

Informații despre un plan urbanistic zonal (PUZ) dat de Primăria Sectorului 1, prin care se aprobă construirea de blocuri pe un spațiu verede, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă