19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecial96 de oameni au solicitat, anul acesta, azil în România

96 de oameni au solicitat, anul acesta, azil în România

 96 de oamenii au solicitat protecţia statului român de la începutul acestui an, principalele state de proveniență fiind Pakistan, Siria şi Irak, anunță Inspectoratul General pentru Imigrări.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au înregistrat, de la începutul anului şi până în prezent, un număr de 96 de cereri de azil. Principalele state de provenienţă sunt Pakistan, Siria şi Irak, iar solicitanţii sunt majoritatea bărbaţi, cu vârste între 18 şi 34 de ani, se arată într-un comunicat de presă.

Cererile de acordare a unei forme de protecţie sunt analizate şi procesate de către ofiţeri special desemnaţi din cadrul Centrelor Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil. În România există şase astfel de unităţi, în Bucureşti, Timişoara, Giurgiu, Rădăuţi, Galaţi şi Maramureş.
“Poliţiştii examinează fiecare cerere, luând în considerare documentele din dosar, datele declarate de solicitant în cadrul interviului coroborate cu informaţiile din ţara de origine, în vederea acordării unei forme de protecţie sau respingere a cererii”, mai arat reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.
.
Potrivit legislaţiei naţionale în materie de azil, în România se recunoaşte statutul de refugiat, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine şi care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu doreşte să solicite protecţia respectivei ţări.

În prezent, în România sunt înregistraţi 2.600 de beneficiari ai unei forme de protecţie internaţională.

Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă