17.5 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialA fost ales un nou primar în Constanța

A fost ales un nou primar în Constanța

Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, a fost ales, luni, să exercite atribuțiile de primar al oraşului, după demisia lui Radu Mazăre, informează Mediafax.

Consilierii au avut de ales între viceprimarii Decebal Făgădău și Gabriel Stan, votul fiind secret.

Citește și: Constanța își alege azi noul primar. Cine sunt cei doi candidați pentru această funcție

Astfel, Decebal Făgădău a fost ales primar interimar cu 16 voturi pentru şi niciun vot împotrivă, în timp ce celălalt vicerpimar, Gabriel Stan, nu a primit niciun vot, şapte voturi fiind anulate.

Decebal Făgădău a declarat jurnaliștilor, la finalul ședinței Consiliului Local Constanţa, că dorește ca mandatul său de primar interimar să fie unul cu vorbe puține, dar cu fapte multe.

“Le mulțumesc colegilor mei consilieri pentru încrederea acordată, va fi un mandat cu vorbe puține și sper cu fapte și rezultate multe. Îmi doresc să am o colaborare excelentă atât cu Consiliul Local, cu Executivul municipalității, și de asemenea voi deschide o relație cu tot ceea ce înseamnă viața Constanței. (…) Este o mare onoare și o mare responsabilitate. Constănțenilor le transmit un mesaj de încredere, un mesaj de siguranță în ceea ce privește atât viața orașului, din toate punctele de vedere, și cred că împreună putem, într-un an, să schimbăm multe lucruri în bine”, a afirmat Decebal Făgădău.

Întrebat dacă vor exista schimbări în cadrul Primăriei, Făgădău a răspuns: “Schimbările nu vor fi bruște, radicale, orașul are nevoie de continuitate, constănțenii trebuie să simtă că trăiesc într-un oraș sigur, într-un oraș cu perspective și în momentul de față principala noastră preocupare este aceea de a gestiona prezentul și de a creiona viitorul”.

Decebal Făgăsău va ocupa această funcție până la alegerile locale de anul viitor.

Consilierii locali trebuie să aleagă în următoarea ședință un alt viceprimar care să preia responsabilitățile avute de Decebal Făgădău.

Decebal Făgădău, în vârstă de 42 de ani, de profesie economist, este viceprimar al municipiului Constanța din anul 2009, iar înainte de a ocupa această funcție a fost director al Complexului Muzeal și de Științe ale Naturii Constanța. El este căsătorit și are doi copii.

Conform celei mai recente declarații de avere, din iunie 2014, Decebal Făgădău deține împreună cu soția sa un apartament în Constanța cumpărat în 2006. De asemenea, soția sa a moștenit, în 2013, nouă la sută dintr-un teren de 1.000 metri pătrați în cartierul Palazu Mare, 37,5 la sută dintr-un apartament și aproape 20 la sută dintr-un autoturism Logan, fabricat în 2007.

Decebal Făgădău deține în numerar suma de 225.000 de lei și are un credit contractat în 2006 de 38.000 de franci elvețieni.

Vineri dimineaţă, prefectul județului Constanța, Constantin Ion, a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Radu Mazăre, după ce acesta și-a prezentat demisia din funcție. Mazăre a explicat motivele demisiei într-o scrisoare în care îşi cere iertare în faţa tuturor pentru greşelile făcute, precizând că “dorinţa sa de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică nedreptăţile, stresul şi chinul” la care este supus de “atâta vreme”.

“Începând de astăzi (22 mai – n.r.) nu-mi mai doresc o viaţă publică politică”, arăta Mazăre în mesajul respectiv.

Atribuţiile de primar au fost preluate de către viceprimarul Decebal Făgădău, după ce Radu Mazăre a fost arestat preventiv şi suspendat din funcţie, prin ordin al prefectului.

La câteva zile după ce a renunțat la funcția de primar, Radu Mazăre a demisionat și din PSD. În luna martie, el renunțase la funcția de președinte al social-democraților constănțeni, dar rămăsese simplu membru.

Radu Mazăre a fost primar al Constanţei din anul 2000, când a candidat ca independent, reuşind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănţean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câştigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanţa, ajungând acum la cel de-al patrulea mandat.

Cele mai citite

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

A fost dezvoltat plasticul care se descompune când nu mai e nevoie de el

O echipă de cercetători a dezvoltat un nou tip de plastic biodegradabil, care conține bacterii vii ce declanșează descompunerea materialului, potrivit antena3.ro. Noul plastic care...

Ședința de guvern se ține la Brașov

Ședința de guvern programată în ziua de 14 mai 2024 se va desfășura în municipiul Brașov, anunță un comunicat transmis de la Palatul Victoria. Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă