13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSindicaliștii din sistemul penitenciar de la Drobeta-Turnu Severin au depus un denunţ...

Sindicaliștii din sistemul penitenciar de la Drobeta-Turnu Severin au depus un denunţ pentru fals în declaraţii împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună

După adoptarea moţiunii în care i se cere demisia, împotriva ministrului Justiţiei, a fost depus şi un denunţ pentru fals în declaraţii în formă continuă, după ce Raluca Prună a recunoscut că a minţit la CEDO privind bugetul pentru penitenciare, scrie Mediafax.

Plângerea a fost depusă de către Sindicatul independent Danubius – Drobeta din Penitenciarul Drobeta – Turnu Severin, la Parchetul instanţei supreme.

“Astăzi, 21 octombrie 2016, am transmis către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un denunţ împotriva dnei. Raluca Alexandra Prună, ministru al justiţiei, pentru infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată în legătură o organizaţie internaţională la care România este parte. Apreciem că fapta ministrului Justiţiei Raluca Alexandra Prună, dincolo de caracterul reprobabil şi imoral, îmbracă un caracter penal că aceste declaraţii implică dezinformarea voită în contextul unui angajament al României faţă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi că este de natură a produce consecinţe juridice, scopul afirmaţiei mincinoase fiind evitarea unei posibile sancţiuni”, potrivit unui comunicat de presă al Sindicatului Omnia.

Sindicaliştii transmit că faptele ministrului Justiţiei intră sub incidenţa articolelor 236 şi 328 din Codul Penal privind falsul în declaraţii şi, respectiv, infracţiuni de fals comise în legătură cu o organizaţie internaţională, precizează sursa citată.

Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 155 de voturi „pentru”.


Citeşte şi: Deputații au adoptat moțiunea PSD contra ministrului Raluca Prună: Sunt în fața dvs. pentru că am spus, într-un limbaj plastic, că „împăratul este gol”. Dragnea: Sunt curios cum spui adevărul când minți. Cum reacționează premierul Cioloș

Raluca Prună a făcut, marți, precizări la Camera Deputaților, unde se dezbate moțiunea simplă privind Justiția.

„Sunt un om liber care își asumă declarațiile”, a spus ministrul Justiției. „Trebuie să rezolv ceea ce era de mult de rezolvat. Vreau să subliniez chestiuni care au fost îndelung amânate au dus la situații de criză. Nu mai putem continua la nesfârșit că nu știm despre ce e vorba. Sunt în fața dvs. pentru că am spus, într-un limbaj plastic, că <<împăratul este gol>>”, a mai spus ministrul Justiției.

În replică, Liviu Dragnea a declarat în fața presei, la Parlament:  „Tot vorbind de moralitate, vorbim despre un membru al Guvernului care și-a închiriat site-ul unui offshore”, a spus Dragnea, care și-a exprimat speranța că moțiunea va trece. El a calificat-o pe Raluca Prună drept un reprezentant al tehnocraților ipocriți. „Sunt curios cum spui adevărul când minți”.

„Cel mai important nu e dacă va trece moțiunea, pentru că nu au cum liberalii să voteze împotriva unui reprezentant al tehnocraților ipocriți, că doar sunt împreună. Cel mai important este că am adus acest subiect în atenția opiniei publice și pe această doamnă să ne explice cum, de fapt, spui adevărul când minți. Și eu sunt foarte curios. Nu-mi aduc aminte fiecare cuvânt din această listă a iluziei, care de fapt este un document al ipocriziei (platforma lansată de premier — n.r). Sigur că se vorbește acolo despre grija pentru stat, cinste, moralitate. Păi avem un membru în Guvern care tocmai e chemat aici pentru că a mințit și a recunoscut că a mințit instituții europene. Tot vorbind de moralitate, vorbim de un membru al Guvernului care și-a închiriat site-ul unui offshore, care este în continuare membru al Guvernului. Deci deja ceea ce se spune în acel document este plin de adevăr”, a spus liderul PSD.

 

 

 

Cele mai citite

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă