31.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialA MURIT Maxim, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare

A MURIT Maxim, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Maxim, a decedat marţi dimineaţă, informează Mediafax.

Sfântul Sinod a confirmat pe site-ul său oficial decesul patriarhului, care a survenit în jurul orei 04.00, în spitalul Lozeneţ, din Sofia unde fusese internat în vederea efectuării unui tratament de durată.

Maxim, întronizat în 1971, a împlinit pe 29 octombrie 2012 vârsta de 98 de ani.

Având în vedere vârsta înaintată a patriarhului Maxim, presa bulgară vehicula de mult timp speculaţii privind numele următorului patriarh bulgar. Nu fără importanţă este faptul că, potrivit unor dezvăluiri recente ale Comisiei de investigare a dosarelor fostei ‘Dărjavna Sigurnost’ (Securitatea de Stat), un număr de 11 din cei 15 membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare au colaborat cu fostele servicii secrete comuniste.

Singurii patru episcopi fără trecut securist sunt patriarhul Maxim şi mitropoliţii oraşelor Silistra, Loveci şi Plovdiv. Presa bulgară consideră că, în urma acestor dezvăluiri, şansele mitropolitului Loveciului, Gavrail, să devină noul patriarh au crescut semnificativ, având în vedere faptul că acesta este unul dintre foarte puţinii înalţi prelaţi fără trecut securist. Alţi posibili candidaţi sunt mitropolitul Varnei, Kiril, şi cel al Plovdivului, Nikolai. Numele ambilor au fost însă implicate în scandaluri mediatice.

Cele mai citite

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...
Ultima oră
Pe aceeași temă