14.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialA murit Nina Cassian

A murit Nina Cassian

Poeta, eseista și traducătoarea Nina Cassian a încetat din viață miercuri, la vârsta de 90 de ani. Cauza morții a fost un stop cardiac, potrivit unor surse apropiate familiei, citate de Mediafax, care au declarat că poeta a „murit liniștită”.

Înmormântarea va avea luni, 21 aprilie, la ora locală 15.00, la Riverside Memorial Chapel din New York.

Născută la Galați, cu numele Renée Annie Cassian, pe 27 noiembrie 1924, într-o familie evreiască, Nina Cassian a locuit apoi la Brașov, București și New York.

A debutat editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste "La scara 1/1". A fost însă atacată în presa comunistă și, ulterior, a început să scrie literatură proletcultistă. 

Citește și: Nina Cassian: "Nu ma simt evreul ratacitor"

A fost, apoi, una dintre cele mai cunoscute scriitoare de literatură pentru copii.

În ultima parte a vieții a locuit la New York și s-a ocupat mai ales cu scrierea memoriilor.

Cele mai citite

Premieră pentru Lewandowski la Barcelona! Ce performanță a reușit atacantul polonez în meciul cu Valencia

Robert Lewandowski a reuşit primul său hat-trick în campionatul Spaniei, în partida câştigată pe teren propriu de FC Barcelona în faţa Valenciei, cu scorul...

România – Japonia, în „optimile” Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României va înfrunta Japonia în optimile de finală ale Billie Jean King Cup, în perioada 12-14 noiembrie, la Sevilla. Conform...

Ce inovații a adus Rolex în lumea ceasurilor?

De peste 100 de ani Rolex a acaparat piața ceasurilor de lux, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mărci producătoare din întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă