13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAccident grav în judeţul Braşov. O maşină a fost lovită de un...

Accident grav în judeţul Braşov. O maşină a fost lovită de un camion, pe DN1, în dreptul localităţii Vlădeni, iar două persoane sunt încarcerate

Circulaţia pe DN 1, în dreptul localităţii Vlădeni din judeţul Braşov, este îngreunată din cauza unui accident grav, două persoane fiind încarcerate într-o maşină care s-a ciocnit cu un camion, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

“În urma impactului, partea din faţă a autoturismului ajuns sub camion”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

În maşină sunt încarcerate două persoane, şoferul şi pasagera din dreapta acestuia, a mai spus Ciprian Sfreja. El a adăugat că ambii răniţi sunt conştienţi, dar pasagera aflată pe scaunul din dreapta şoferului se află într-o stare “destul de gravă”.

La faţa locului se află, în acest moment, un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD şi două ambulanţe, intervenţia fiind “dificilă”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră pe DN1 (E68) Braşov – Sibiu se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, la kilometrul 192, la intrarea în localitatea braşoveană Vlădeni dinspre Codlea.

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă