12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Accident grav la uzina de minereuri uranifere de la Feldioara. Două...

VIDEO. Accident grav la uzina de minereuri uranifere de la Feldioara. Două femei aduse la București cu un elicopter SMURD. Pacientele sunt în stare gravă

Un accident grav a avut loc, mierucuri dimineaţă, la Uzina de Uraniu de lângă Braşov. Două persoane au fost grav rănite. Un elicopter SMURD aduce la București cele două victime care au suferit arsuri pe suprafețe mari din corp.

Cele doua paciente au suferit arsuri de gradul II și III pe 20%, respectiv 40% din suprafața corpului, în urma unui incident produs la o uzina din jud. Brașov. Inițial, au fost preluate de o autospecială SMURD și o ambulanță a SAJ Brașov și transportate la spital, dar medicii au decis că trebuie aduse la București la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri pentru tratament de specialitate. Astfel, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I., fiind aprobată trimiterea unui elicopter de mari dimensiuni, cu două echipe medicale la bord, pentru a asigura asistența medicală pentru ambele paciente pe timpul zborului.

 

Piloții Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. sunt pregătiți permanent să execute misiuni aero-medicale prin care să asigure intervenția medicală de urgență și transportul pacienților aflaţi în stare gravă.

Potrivit informaţiilor newsbv.ro, cele două femei vopseau un rezervor, în interiorul unei hale, iar vaporii acumulaţi în recipient s-au aprins şi au provocat o flamă care le-a ars. Una dintre femei se pare că ar fi şi iradiată. În acest caz, inspectorii de la muncă cercetează dacă s-au respectat normele de protecţie a muncii.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă