21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialAccident GRAV pe DN7. Șapte persoane, rănite, după o depășire periculoasă

Accident GRAV pe DN7. Șapte persoane, rănite, după o depășire periculoasă

Şapte persoane au fost rănite și patru au rămas în spital, după ce microbuzul în care erau s-a răsturnat, joi după-amiază, în șanțul de pe marginea DN7, în județul Arad, relatează Mediafax

Accidentul a avut loc în zona localității arădene Ilteu, pe DN7, după ce șoferul unui microbuz – în care se mai aflau 12 pasageri și șoferul de schimb, în total 14 persoane – a pierdut controlul volanului în timpul unei depășiri, autovehiculul ajungând în afara părții carosabile şi s-a răsturnat în șant.

”Șoferul microbuzului, în vârstă de 36 de ani, se afla în depășirea unui TIR și a pierdut controlul volanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, Lorena Pârvulescu.

Conform sursei citate, trei pasageri și șoferul de schimb au fost răniți grav, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Alți trei pasageri au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Șoferul microbuzului ar putea fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, în urma anchetei care se află în desfășurare.

Traficul pe DN7 a fost blocat în zonă aproximativ o oră, pentru intervenția echipelor de prim-ajutor și pentru efectuarea cercetărilor.

Cele mai citite

Top stațiuni de la malul mării, preferate de români. Burcea (ANAT): Avem multe de rezolvat

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu patronatele din industrie, reunite sub umbrela Organizației de Management al Destinației - (OMD) Județul...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...

Procurorii și polițiștii desfășoară o operațiune contra evaziunii fiscale, cu peste 150 de percheziții

Procurorii și polițiștii din cadrul IGPR și de la Direcția Generală Anticorupție desfășoară o operațiune de combatere a infracțiunilor economico - financiare, în cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă