11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialACCIDENT în Vrancea, provocat de o căruţă. Patru persoane, între care un...

ACCIDENT în Vrancea, provocat de o căruţă. Patru persoane, între care un copil de 7 ani, au murit

Patru persoane, între care un copil de șapte ani, au murit și alte nouă au fost rănite, duminică noapte, în județul Vrancea, după ce o căruță care nu a acordat prioritate a fost lovită de un autoturism, informează Mediafax. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Vrancea, Cătălina Murariu, accidentul a avut loc la intersecția DJ 204 E cu DN 2 (E85), în localitatea Haret.

Astfel, o căruță în care se aflau 12 persoane nu a acordat prioritate la ieșirea de pe drumul județean și a fost lovită de un autoturism Audi care circula regulamentar pe drumul european dinspre Focșani către Adjud.

În urma impactului, căruța a fost proiectată în șanțul din stânga al sensului de mers Focșani-Adjud, fiind distrusă complet. De asemenea, autoturismul a fost proiectat în șanțul de pe sensul opus de mers.

Patru din cele 12 persoane aflate în căruță, între care și un copil de șapte ani, au murit, iar alte șase, între care trei copii, au fost rănite grav. Unul dintre copiii răniți este în comă, prognosticul medicilor fiind rezervat.

De asemenea, alți doi copii din căruță și o tânără pasageră în autoturism au fost răniți ușor.

”Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate de către conducătorul unei căruțe, care a fost lovită de un autoturism înmatriculat în județul Bacău și circula dinspre Focșani spre Bacău. Urmează să stabilim împrejurările exacte ale accidentului, iar în urma expertizei se va stabili și viteza exactă cu care circula autoturismul. Șoferița autoturismului a fost testată, iar rezultatul a fost negativ“, a declarat șeful Poliției Rutiere, comisar șef Viorel Gheorghe.

La locul accidentului au ajuns zeci de persoane din Mărășești, apropiați ai persoanelor decedate, care au amenințat-o pe șoferiță. Pentru aplanarea conflictului, a fost necesară intervenția jandarmilor și a polițiștilor.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă