20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialAccident pe Autostrada Soarelui: O persoană a murit, trei au fost rănite,...

Accident pe Autostrada Soarelui: O persoană a murit, trei au fost rănite, după ce un autocar s-a ciocnit cu un TIR

O persoană a murit și alte trei au fost rănite într-un accident care a avut loc, marți dimineața, pe autostrada A2, pe sensul de mers Constanţa-Bucureşti, după ce un autocar în care se aflau doi şoferi şi şapte pasageri a lovit din spate un TIR, apoi a ricoşat în parapet, informează News.ro.

Accidentul a avut loc în jurul orei 05.30, la kilometrul 68 al autostrăzii București-Constanța, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, Ovidiu Tătăranu.

În urma impactului dintre cele două autovehicule, şoferul de rezervă al autocarului a murit, iar trei femei dintre cei şapte pasageri au fost rănite. Bărbatul mort a fost scos dintre fiarele contorsionate ale autocarului de către echipajele de descarcerare ale ISU Călăraşi. Cele trei femei, dintre care două sunt însărcinate, nu au suferit răni grave, însă medicul a luat decizia ca ele să fie transportate la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.

La locul accidentului s-au deplasat nouă echipaje de intervenţie, între care echipaje SMURD de la detaşamentele de pompieri Lehliu Gară şi Dragalina, dar şi din Bucureşti, echipaje de descarcerare şi de stingere de la ISU Călăraşi şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi.

În urma accidentului, traficul pe autostradă a fost oprit  de la kilometrul 105 (Drajna) la  kilometrul 69, fiind deviat pe rutele: Drajna (DN3A) – Lehliu – A2, Drajna – Călăraşi (DN21) – (DN3) Lehliu (pentru traficul greu).

Circulaţia pe autostradă este blocată în continuare, iar reprezentanţii Infotrafic estimează că ar putea fi reluată în aproximativ 30 de minute.

 

Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Florin Piersic a fost transferat de la ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor

Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor. A început să meargă pe distanțe scurte, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă