12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialAccident rutier GRAV în Severin: O persoană a murit și alte două...

Accident rutier GRAV în Severin: O persoană a murit și alte două au fost rănite

O persoană a murit și alte două au fost rănite, luni,  într-un accident produs în Drobeta Turnu Severin, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de gardul de protecție al șoselei, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin, autoturismul în care se aflau cele trei persoane circulând dinspre localitatea Cerneți către Șimian. Femeia de 71 de ani a murit, iar nepoata acesteia de 25 de ani și fiica tinerei, în vârstă de doi ani, au fost rănite.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, Roxana Theodorescu, tânăra de 25 de ani, care conducea mașina, a pierdut controlul volanului, din cauza neadaptării vitezei la șoseaua umedă, iar autoturismul s-a izbit de gardul de protecție al centurii ocolitoare.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță Mehedinți, polițiști și pompieri care au intervenit pentru descarcerarea victimelor.

În urma impactului, bunica șoferiței, în vârstă de 71 de ani, a decedat pe loc, fiind prinsă între fiarele mașinii, în timp ce nepoata bătrânei și fiica ei, în vârstă de doi ani, au fost transportate la Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin.

Primele informați arată că femeia care se afla la volan are câteva răni, iar viața nu îi este pusă în pericol, în timp ce fiica acesteia a fost supusă unor investigații amănunțite pentru a se stabili dacă are leziuni interne.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele șoferiței.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă