15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialAccident rutier GRAV pe autostrada București-Pitești

Accident rutier GRAV pe autostrada București-Pitești

Două persoane au fost rănite grav pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un autotren care transporta autovehicule, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc la kilometrul 21 al autostrăzii A3 Bucureşti – Ploieşti, în jurul orei 10.45, după ce un autoturism Renault, în care se aflau două persoane, s-a ciocnit violent cu semiremorca unui ansamblu de vehicule oprit pe banda de urgenţă, potrivit unor oficiali ai Poliţiei Române.

În urma impactului, şoferul şi pasagera din dreapta, ambii persoane în vârstă, au fost răniţi grav, una dintre victime fiind încarcerată.

La faţa locului au intervenit poliţişti, un echipaj de descarcerare, o ambulanţă şi un elicopter SMURD care a aterizat pe autostradă.

Circulaţia în zona producerii accidentului a fost oprită timp de aproximativ 15 minute.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţului la energie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 75/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă